Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, la ceremonia încheierii misiunii militare în Afganistan: „Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre”
WhatsApp
Misiunea Forţelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărţile de istorie drept cea mai lungă, complexă şi importantă operaţie militară din afara teritoriului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, care le-a transmis militarilor participanţi că sunt "eroii generaţiilor noastre".
Klaus Iohannis, la ceremonia încheierii misiunii militare în Afganistan: „Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre”

El a participat la ceremonia militară organizată în Piaţa Arcul de Triumf la încheierea misiunii în Afganistan.

„Marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoţie şi mai ales de recunoştinţă. Ori de câte ori vorbim despre eroii României, despre cei mereu gata de sacrificiul suprem pentru patria noastră avem poate tendinţa să ne gândim mai degrabă la trecut, însă eroismul şi iubirea de ţară sunt şi astăzi printre valorile fundamentale constitutive ale naţiunii noastre şi de ce dovezi mai temeinice avem nevoie decât de sacrificiile uriaşe ale celor care au luat parte la una dintre cele mai dificile operaţii ale Armatei noastre. Misiunea Forţelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărţile de istorie drept cea mai lungă, complexă şi importantă operaţie militară din afara teritoriului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial”, a subliniat Iohannis.

 

Iohannis: „Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi!”

 

Potrivit şefului statului, militarii români au scris istorie în teatrul de operaţii din Afganistan.

„Dragi militari, bine aţi revenit acasă! Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi! Ne-aţi arătat că dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu, curajul, abnegaţia şi patriotismul rămân repere fundamentale ale naţiunii noastre. Sunt sentimente înalte, care i-au călăuzit pe înaintaşii noştri, sunt moştenirea pe care am primit-o şi pe care, prin exemplul dumneavoastră, o transmitem mai departe generaţiilor viitoare. Nu ne vom uita niciodată eroii”, a transmis Iohannis.

 

„Sunt mii de femei şi bărbaţi care au lăsat în ţară părinţi cărora nu au mai putut să le fie aproape când le-a fost greu”



El a amintit că, pe parcursul a 19 ani, peste 32.000 de militari au participat la operaţiunile desfăşurate în Afganistan.

„Sunt mii de femei şi bărbaţi care au lăsat în ţară părinţi cărora nu au mai putut să le fie aproape când le-a fost greu, au lăsat în ţară copii, pe care nu i-au mai putut vedea crescând, au lăsat oameni dragi, de care s-au despărţit o vreme pentru a lua parte la o misiune care le-a pus viaţa în pericol. Este un efort susţinut, pe care doar oamenii devotaţi şi curajoşi sunt capabili să îl facă, şi pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători tuturor celor care aţi fost implicaţi”, a evidenţiat preşedintele.

Şeful statului a punctat că participarea la operaţiunea militară a reprezentat şi o poziţionare strategică importantă a României, ţara noastră aşezându-se astfel alături de statele membre NATO în războiul global împotriva terorismului şi demonstrând aderarea autentică la un set de valori euro-atlantice.

„România a arătat că este un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii, greu încercate de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Ca urmare a angajamentelor asumate, contribuţia militară românească în cadrul acestei operaţii a crescut ulterior. Prezenţa noastră în Afganistan ne-a adus respectul aliaţilor şi al partenerilor de coaliţie, al comunităţii internaţionale, atât pentru decizia de a ne implica în această operaţie, cât şi pentru felul în care militarii români şi-au demonstrat profesionalismul, au cooperat cu militarii altor naţiuni şi au relaţionat cu populaţia civilă din zonă. În plan politic şi în plan militar, România şi-a respectat angajamentele asumate, rămânând în Afganistan până la îndeplinirea misiunii şi retragerea forţelor NATO”, a afirmat Klaus Iohannis.

 

„Militarii noştri s-au adaptat războiului asimetric”

El a subliniat că toate acestea au fost posibile, în primul rând, datorită contribuţiei militarilor români, care nu doar că şi-au dovedit abilităţile tehnice, rigoarea şi caracterul, dar au avut de câştigat şi lupta cu o climă şi o zonă geografică aspre, aceste condiţii făcând şi mai dificile misiunile.

„Însă, cu tenacitate şi hotărâre, militarii noştri s-au adaptat războiului asimetric şi unor proceduri în permanentă schimbare. Este o performanţă care merită din plin respectul nostru. Totodată, a fost un efort uriaş şi în ţară, pentru a forma şi pregăti contingentele, pentru a proiecta forţa la mii de kilometri, pentru a susţine logistic şi financiar mai mult de 19 ani de participare în Teatrul din Afganistan”, a adăugat Iohannis.

Conform preşedintelui, succesul acestei misiuni se datorează în mare parte şi susţinerii din partea familiilor militarilor.

„Copii cu un părinte plecat în misiuni, rude care primeau cu inima strânsă fiecare ştire despre evoluţiile din zonele de conflict sau care îşi trăiau în ţară bucuriile şi dramele, fără ca militarii noştri să poată lua parte la ele, cu toţii au fost parte a efortului din Afganistan. Nu este uşor să stai cu urechea la radio, cu ochii la televizor, să tresari la fiecare semnal al telefonului sau de fiecare dată când o maşină militară opreşte în apropierea casei tale. Tuturor acestor familii, părinţilor, soţiilor şi soţilor, fiicelor şi fiilor doresc să le mulţumesc pentru înţelegere şi pentru sprijin!”, a afirmat şeful statului.

 

27 de militari şi-au pierdut viaţa în Afganistan


El a arătat că 27 de militari şi-au pierdut viaţa în Afganistan, iar alţi 227 au fost răniţi.

„Cuvintele nu pot evoca profunzimea durerii familiilor îndoliate şi chinul celor care încă resimt, zi de zi, urmele lăsate de răni. Sunt cu toţii în inima noastră şi le rămânem pentru totdeauna recunoscători pentru sacrificiul lor, pus în slujba efortului comunităţii internaţionale de a face lumea mai sigură”, a menţionat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, în cei peste 19 ani de operaţii în Afganistan, s-au adunat şi multe lecţii învăţate şi, dintre toate, cea mai importantă este cea a „solidarităţii şi a camaraderiei militare, a solidarităţii naţiunii noastre, precum şi a solidarităţii internaţionale”.

El a mulţumit tuturor statelor alături de care România şi-a desfăşurat misiunile în Afganistan pentru sprijinul acordat, în special Statelor Unite ale Americii.

Şeful statului a mulţumit Armatei, Jandarmeriei şi Poliţiei Române pentru modul "exemplar" în care şi-au făcut datoria şi a arătat că, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute de către militarii români în îndeplinirea misiunilor specifice în Teatrul de Operaţii din Afganistan şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii României, a decorat 18 drapele de luptă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel