Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, despre gestul JIGNITOR al PSD faţă de Florin Cîţu: "O GOLĂNEALĂ a PSD"
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur gestul senatorului PSD, Radu Oprea, care a vrut să îi ofere un "cadou" ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"În primul rând, aş vrea să clasific un pic aşa-numita moţiune simplă din Senat, pe care o consider o golăneală a PSD-lui.

În primul rând, aşa-numita moţiune simplă nu îndeplineşte criteriile din Regulamentul Senatului în ceea ce priveşte felul în care se întocmeşte o moţiune simplă. În al doilea rând, am putut să observăm, sper, majoritatea cu indignare, cum fostul ministru al Finanţelor, înconjurat de un grup nemotivat de vesel de senatori PSD, trecând prin faţa sau prin spatele celui care dădea un interviu, a considerat că este momentul să-l jignească pe actualul ministru al Finanţelor într-un mod incalificabil în faţa camerelor de luat vederi. Asta îmi confirmă că a fost o golăneală intenţionată şi un derapaj democratic.

Sigur, preşedintele Senatului, pe care l-au ales, probabil, să fie cuminte şi să nu îi împiedice pe pesedişti, putea să oprească acest moment. Aşadar, consider că este o ieşire incorectă, inadmisibilă, pe care a avut-o PSD în Senat, inoportună", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a mai precizat că sunt două "învăţăminte" de tras după moţiunea de ieri.

"De aici însă putem să tragem câteva învăţăminte importante. Primul lucru ar fi că, pentru PSD, în continuare tot ceea ce nu este PSD şi tot ce nu serveşte direct pesediştii, nu este bun şi trebuie jignit şi arătat cu degetul. Este o atitudine pe care am clasificat-o în campanie drept nedemocratică, o atitudine de partid nereformat, o atitudine care arată dispreţ pentru chiar instituţiile democratice şi un dispreţ profund pentru români.

Al doilea lucru pe care putem să-l învăţăm din aşa-zisa moţiune este că PSD-ul în continuare, în instituţii importante ale statului are puterea. Deci PSD-ul nu a plecat de la putere, nu vrea să înţeleagă mesajul dat pe 26 mai şi în noiembrie şi românii văd aceste lucruri", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel