"Instituţii ale statului român nu au reuşit să îşi facă datoria, aceea de a proteja dreptul fundamental la viaţă. E o realitate sumbră care nu mai poate fi schimbată. Cei responsabili vor trebui aspru sancţionaţi, de la Interne, de la STS, din toate instituţiile care vor fi găsite vinovate de aceste tragedii, dar pedepsele oricât de severe nu aduc vieţile ]napoi. E să identificăm toate mijloacele pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii", a declarat Klaus Iohannis.
"Nu mă voi pronunţa asupra acestui caz până nu îl vom discuta în CSAT. Nu ar fi trebuie să ajungem să discutăm un asemenea caz în CSAT. Resping abordarea politicianistă propusă de Guvern, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva e autorul moral al acestor tragedii. Călcarea in picioare a legilor justiţiei, a codurilor, a fost şi este una ditre liniile directoare ale majorităţii parlamentare. Am auzit apelurile premierului de a nu politiza această situaţie. Ar fi un îndemn onest dacă ar veni de la oameni oneştii care caută deschişi şi sincer soluţii pentru rezolvatrea situaţie", a mai spus acesta.
Şeful statului spune că va cere ministrului Justiţiei să analizeze legislaţia cu privire la percheziţii.
"Există soluţii. La CSAT voi cere premierului, ministrului Justiţiei şi ministrului de Interne să identifice soluţii concrete inclusiv de modificare a legilor şi procedurilor. S-a ajuns în situaţia în care colaborarea dintre poliţişti şi procurori se face deficitar, iar cel care suferă e cetăţeanul român. Dacă nu sunt instrumente pentru combaterea criminalităţii, acest lucru trebuie rezolvat rapid. Această nu scuză şi nici nu justifică atitudinea celor implicaţi. Voi cere minsitrului Justiţiei să analizeze de urgenţă în ce măsură se impun modifică în privinţa percheziţiei, acţiunii când viaţa sau integritatea fizică a unui cetăţean e în pericol. Voi cere de asemenea în CSAT ministrului justiţiei să analizeze în ce măsură se impune modificarea competenţei materiale a DIICOT, după modele occidentale, care instrumenează cazuri precum răpiri", a firmat Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului PSD-ALDE să anuleze modificările aduse legilor justiţiei în ultimii doi ani, conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News