Șeful statului a avut înainte de declarația de presă susținută de la Palatul Cotroceni o întâlnire la care au participat prim-ministrul, ministrul Educației, ministrul Sănătății și alți experți de la Administrația Prezidențială în care s-a discutat ce se va întâmpla cu școlile din România începând de săptămâna viitoare, când începe semestrul 2.
„Putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidența bolii s-a redus un pic. Trendul este descendent“, a descris șeful statului situația privind pandemia în România.
„Nu suntem singuri în Europa. Putem constata că marea majoritate a țărilor din UE deschid școlile. În majoritatea statelor, școlile sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv în următoarele săptămâni. În consecință, în unanimitate am decis următoarele lucruri: începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident, însă, trebuie să respectăm și situația din fiecare localitate. Ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure“, a transmis șeful statului.
Acesta a descris cele 3 scenarii pe care urmează să funcționeze sistemul de învățământ.
„În localitățile din scenariul verde, toți copiii merg fizic la școală. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic, clasele I-IV merg la școală, și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a, iar la liceu cei din clasa a XII-a. În localitățile din scenariul roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala online. Unde incidența este mai mare, unde este carantină, toată lumea stă acasă“, a precizat Klaus Iohannis.
Actualizare...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News