„Anul acesta sărbătorile sunt la o distanță mare (Paștele catolic față de cel ortodox - n.r.). Acum în 4 aprilie vor sărbătorii catolicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserica, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia fără să avem petreceri cu multe persoane”, afirmă, miercuri, Klaus Iohannis.
El spune că participarea la slujbele de Paște și petrecerea sărbătorilor în cadru familiar sunt posibile.
„Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt sfintele sărbători de Paște, oamenii vor să meargă la biserica și trebuie să găsim calea ca să poată merge la biserică”, conchide șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News