"Coaliția de guvernare a trecut în aceste zile printr-un moment mai dificil. Orice alianță, în care lucrează împreună mai multe forțe politice, se confruntă cu astfel de provocări. Nu trebuie să tratăm acest episod drept altceva decât este – o situație în care Coaliția și Guvernul au avut de gestionat o provocare, iar răspunsul, dincolo de unele declarații mai puțin inspirate, a fost unul bun. Liderii Coaliției au dat dovadă de maturitate și responsabilitate și am încredere că vor continua să rămână la fel de uniți. Dialogul a fost cheia care a permis ieșirea din impas, într-un mod echilibrat.
Prioritatea zero este acum lupta cu pandemia și salvarea vieții cât mai multor români. Acesta a fost și trebuie să rămână obiectivul cel mai important al tuturor factorilor de decizie, mai ales că încă traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere epidemiologic", a precizat preşedintele Klaus Iohannis.
Preţedintele ţării a adresat un mesaj dur către coaliţie, făcând aluzie la acuzaţiile aduse de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
"Acum nu este momentul intensificării disputelor sau al orgoliilor politice, de nicio parte. Votul primit de la cetățeni cu doar câteva luni în urmă ne obligă pe toți să acționăm matur și responsabil.
Așadar, le cer guvernanților mai puține dispute și mai mult dialog, mai puțină patimă politică și mai multă responsabilitate, mai puțin orgoliu și mai multă colaborare. Pe scurt, le cer să aibă ca prioritate agenda cetățeanului.
Oamenii vor politicieni care se implică și care își asumă proiecte, care nu caută scuze, care nu dau mereu vina pe alții și se victimizează. Miniștrii au misiunea să rezolve crize, în paralel cu pregătirea de reforme importante, și nu să provoace crize noi", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News