Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Judecătoarea care l-a lăsat pe Dragnea la închisoare: „Nu a dat dovezi de îndreptare și a lipsit la programele educaționale“
WhatsApp
Magistrații s-au opus eliberării fostului lider PSD Liviu Dragnea pe motiv că acesta nu a dat suficiente dovezi de îndreptare și, în plus, a lipsit la mai mult de jumătate din programele educaționale din penitenciar, se arată în motivarea emisă miercuri după-amiază de Judecătoria sectorului 5. 

Realitatea PLUS a prezentat motivarea integrală a sentinței:  Cu privire la ultima cerință ce se impune a fi realizată, instanța apreciază că, din analiza coroborată a situației personale a petentului, nu și-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare. 

Cu titlu preliminar, se impune a se face precizarea că liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o vocație a acestuia, având un caracter facultativ, dat de posibilitatea analizării periodice a condițiilor legale, până la îndeplinirea lor. Acordarea liberării condiționate urmează unui parcurs individual al pedepsei privative de libertate, presupunând analiza întregii conduite, comportări și atitudini a inculpatului față de pedeapsă, victimă, activitatea de resocializare ori starea de recidivă. 

În cauza de față, se reține că petentul a avut în general un comportament adecvat în relaţiile cu personalul unităţii, nu a stabilit relaţii conflictuale cu celelalte persoane private de libertate, a fost recompensat de 8 ori şi a câştigat 122 zile ce îi sunt considerate ca executate în baza muncii prestate. 

Judecătoarea care l-a lăsat pe Dragnea la închisoare: „Nu a dat dovezi de îndreptare și a lipsit la programele educaționale“

 

Nu în ultimul rând, instanţa are în vedere şi faptul că după analizarea petentului în faţa comisiei pentru liberarea condiţionată a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1007/23.04.2021 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 6202/302/2021 prin care a fost obligată Administraţia Penitenciarului Rahova Bucureşti să recunoască petentului zilele câştig din muncă pe care le-ar fi realizat în perioadele 02.07.2020-15.09.2020 şi 16.09.2020-28.01.2021, pentru care s-a constatat în mod definitiv încălcarea dreptului la muncă prin sentinţa penală nr. 1905/2020 a Judecătoriei Sectorului 5 şi prin sentinţa penală nr. 45/15.01.2021 a Judecătoriei Sectorului 5, cu excluderea perioadei 12.12.2020-06.01.2021 (în care petentul a fost internat la Penitenciarul Spital Jilava şi Penitenciarul Spital Rahova).

Astfel, deşi petentul a participat la mai multe programe educaţionale în această perioadă, respectiv la 12, aşa cum rezultă din caracterizarea penitenciarului, 7 sunt finalizate fără credite ceea ce presupune o prezenţă mai mică de 75% la acestea“, se arată în motivare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel