Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jandarmii din toată ţara au donat, în ultimele 48 de ore, aproape 500 de litri de sânge
WhatsApp
Jandarmii din toată ţara au donat, în ultimele 48 de ore, aproape 500 de litri de sânge pentru campania "Donează sânge, salvează o viaţă!".

Potrivit Jandarmeriei Române, în ultimele două zile, 1.100 de jandarmi s-au mobilizat şi au donat sânge pentru spitalele din toată ţara, dar şi pentru refugiaţii din Ucraina care se află în situaţii medicale dificile.

"Într-o perioadă în care sistemul medical are nevoie de noi toţi, am înţeles că fiecare gest, oricât de mic, poate însemna enorm pentru cei care au cu adevărat nevoie", informează Jandarmeria Română.

Evenimentul maraton de donare desfăşurat în ultimele 48 de ore face parte din campania umanitară "Donează sânge, salvează o viaţă!", realizată în cooperare cu Patriarhia Română şi Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Militar.

Comandanţii Jandarmeriei Române s-au alăturat acestei acţiuni umanitare, în cadrul unei acţiuni care a avut loc, miercuri, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Astfel, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au donat sânge şi inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin Mastan, alături de adjunctul acestuia, colonel Marian Brâncoveanu.

 

Jandarmii români au donat peste 8.000 de litri de sânge de la înfinnțarea campaniei



"La nivelul Jandarmeriei Române, campania s-a desfăşurat în mai multe unităţi teritoriale din ţară, iar la nivelul Capitalei aproximativ 200 de jandarmi au participat la această campanie umanitară. Scopul acestei campanii este de a dărui o şansă la viaţă cât mai multor semeni aflaţi în situaţii dificile şi care au nevoie de sânge pentru a supravieţui. În cei 10 ani de când a fost iniţiată această acţiune umanitară, jandarmii români au donat peste 8.000 de litri de sânge care au ajuns la unităţile medicale din România", arată sursa citată.

Jandarmeria Română adresează tuturor celor ce înţeleg valoarea salvării unei vieţi umane îndemnul de a participa pe viitor la nobila acţiune a donării de sânge.

Campania a fost iniţiată în anul 2012 de Patriarhia Română, iar din anul 2014 aceasta a fost extinsă la nivel naţional, participând astfel mai multe instituţii publice, printre care şi Jandarmeria Română.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel