Într-un interviu exclusiv pentru The Guardian, Timoşenko a respins sugestia că preşedintele rus ar fi „nebun”.
„El acţionează după propria sa logică întunecată”, a spus ea. „El este condus de această idee de misiune istorică - să creeze un imperiu. Acesta este ţelul lui. Vine dintr-o dorinţă şi o credinţă interioară profundă”.
Timoşenko, un lider al revoluţiei portocalii din 2004, de două ori prim-ministru, a avut mai multe întâlniri cu Putin. Au purtat negocieri în 2009, după ce Putin, pe atunci prim-ministru, a întrerupt alimentarea cu gaze către Ucraina. Timoşenko a candidat pentru preşedinţia Ucrainei în 2010, 2014 şi 2019, dar fără succes.
Putin a fost „întotdeauna precaut, fiind antrenat de şcoala KGB”, a spus ea, adăugând că pentru liderul de la Kremlin nu a existat şi nu există naţiunea ucraineană.
„Ambiţiile sale au depăşit ocuparea teritoriului ucrainean şi răsturnarea guvernului său pro-occidental, pro-NATO”, a sugerat Timoşenko. „Scopul său geopolitic a fost să preia Belarus, Georgia şi Moldova şi să controleze Europa Centrală şi de Est , inclusiv statele baltice, aşa cum a făcut Moscova în era sovietică”, a spus ea.
„Guvernul rus m-a considerat întotdeauna drept un duşman", a spus Timoşenko. Ea a subliniat sprijinul ei pentru aderarea Ucrainei la UE şi NATO. La alegerile prezidenţiale din 2010, ea s-a opus politicilor corupte şi autoritariste ale lui Viktor Ianukovici, preşedintele ucrainean care a fost susţinut de Moscova.
Ea a dat vina pentru înfrângerea ei din alegeri pe preşedintele în exerciţiu la acea vreme, Viktor Iuşcenko, un fost aliat al revoluţiei portocalii. În anul următor, Ianukovici a închis-o pe Timoşenko din motive politice.
A ieşit din închisoare în 2014, când Ianukovici a fugit la Moscova după protestele anticorupţie de la Kiev pe durata Euromaidanului.
Politicianul a concluzionat: „Este o mare bătălie pentru teritoriul ucrainean şi libertatea noastră. Este o şansă istorică pentru lumea liberă de a opri acest rău”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News