Guvernul italian își propune să medieze un acord între supermarketuri și producători pentru a controla prețurile produselor esențiale în ultimele trei luni ale acestui an, potrivit unui document guvernamental consultat de Reuters.
Ministrul Industriei, Adolfo Urso, conduce negocierile pentru un acord cu participanții din piață pentru a oferi o gamă de produse alimentare și non-alimentare la prețuri plafonate începând din octombrie până în decembrie, conform unei variante de lucru a memorandumului de înțelegere citat de Reuters.
Conform planului, care va fi sprijinit de Guvern, lanțurile de supermarketuri vor stabili un coș de produse alimentare și non-alimentare esențiale la prețuri reduse. Între produsele incluse se numără articole de îngrijire personală și produse pentru copii, cu excepția alcoolului. Distribuitorii care doresc să participe la această inițiativă trebuie să anunțe Guvernul până la data de 15 septembrie.
Aceste discuții survin în contextul nemulțumirilor publice privind inflația ridicată, care a pus probleme premierului naționalist Giorgia Meloni.
Nu doar autoritățile din Roma se confruntă cu inflația, ci și guvernele din mai multe țări europene care au luat în considerare sau au deja adoptat măsuri pentru a contracara inflația.
Potrivit planurilor italiene, magazinele participante vor afișa un sticker cu tricolorul italian și mesajul "trimestrul anti-inflație" în vitrine, ca referință la ultimele trei luni ale anului. Guvernul italian intenționează să sprijine această inițiativă prin fonduri de stat destinate unei campanii naționale de publicitate.
Într-un plan anunțat la începutul lunii, autoritățile din Roma au decis să distribuie carduri de debit în valoare de 382,50 de euro către 1,3 milioane de familii defavorizate, destinate achiziționării de alimente. Această măsură a fost criticată pentru limitarea beneficiarilor acestor carduri și a tipurilor de alimente ce pot fi achiziționate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News