Anchetatorii din Italia spun că românul perceprea între 100 și 300 de euro pentru substanțele interzise. „Ținta” lui erau tinerii, racolați chiar și în parcuri, notează ecoaltomolise.net.
Carabinierii l-au urmărit câteva luni, iar în această după-amiază a fost prins. Tânărul riscă până la șapte ani de închisoare și interdicția de a mai locui în Bari, precizează sursa menționată.
La acest moment, nu au fost oferite detalii cu privire la modul în care românul procura drogurile, întrucât ancheta penală este în plină desfășurare. Se pleacă de la ipoteza că face parte dintr-o rețea, pe care carabinierii vor să o anihileze. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și va fi reprezentat de un avocat din oficiu din Bari.
Recent, un alt român din Italia a fost prins cu droguri. Carabinierii au fost uimiți, când au găsit o geantă cu cocaină și mai multe arme.
Pachetele cu cocaină erau învelite cu bandă adezivă maro, fiecare cântărind peste 1 kg. În interiorul celor două pachete, polițiștii au descoperit cocaină. Astfel, agenții de poliție au mers la domiciliul bărbatului român, de 57 de ani, situat pe aceeași stradă, unde a avut loc controlul.
Aici, în interiorul dormitorului, sub podea, în apropierea ușii, polițiștii au găsit alte 4 pachete, cu aceeași greutate, care conțineau cocaină. Pachetele erau marcate cu literele: H1, H2, N1 și BD. Pe lângă aceste patru pachete, agenții au mai depistat un ambalaj de celofan care conținea 500 grame de cocaină, scrie agronline.it.
Totodată, anchetatorii au găsit 3 pistoale învelite în pânză roz, albastră și verde: 2 revolvere Smith & Wesson cu 17 gloanțe, precum și un pistol Glock calibru 9x21 cu 20 de cartușe de același calibru. Carabinierii au confiscat 3 cântare de mare precizie, 1 mașină de ambalat în vid și un jurnal verde în care era trecută cantitatea de droguri. Și acest român a fost arestat pentru trafic de droguri și port nelegal de armă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News