Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Româncă, prinsă la furat într-un magazin. Tânăra pusese ochii pe niște bijuterii la modă
WhatsApp
În timpul unui serviciu de patrulare, carabinierii stației Ponte Pattoli au reținut, săptămâna trecută, o tânără româncă, de 23 de ani, cu domiciliul în Perugia, acuzată de furt agravat dintr-un centru comercial.  
italia românca prinsa la furat intr-un magazin

Asigurându-se că nu este văzută de vânzătorii unui magazin de haine, situat într-un centru comercial din periferia orașului Perugia, tânără a băgat în buzunare mai multe bijuterii la modă, pentru o valoare totală de 28 de euro. Ulterior a încercat să iasă din magazin, însă a fost însă blocată de o vânzătoare, suspectă de atitudinea tinerei. Speriată că a fost descoperită, românca a înapoiat vânzătoarei bijuteriile furate, scrie triestecafe.it.

Între timp, la magazin au ajuns și carabinierii care au percheziționată-o pe tânără. Asupra ei au fost găsite și alte obiecte, care fuseseră furate, cu puțin înainte, dintr-un alt magazin de îmbrăcăminte, situat în interiorul aceluiași centru comercial, în valoare totală de aproximativ 67 de euro.

La sfârșitul formalităților, tânăra româncă a fost pusă la dispoziția Autorității Judiciare, în timp ce bunurile furate au fost returnate managerilor magazinelor.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel