O româncă în vârstă de 39 de ani a murit la spitalul din Udine, după șase zile și șase nopți în care s-a luptat pentru viața sa. Lavinia Amalia Mitrea, rezidentă la Gemona, a fost lovită de o mașină miercurea trecută, pe 3 noiembrie, în timp ce traversa strada în localitatea Martignacco, aparținând provinciei Udine, din regiunea Friuli-Venezia Giulia.
Potrivit presei din Italia, Lavinia a ajuns la spital încă de la început în stare deosebit de gravă, iar în ciuda eforturilor personalului medical al spitalului din Udine, acolo unde femeia a fost transportată de urgență, starea ei nu s-a ameliorat.
În dimineața zilei de marți, 9 noiembrie, a sosit trista veste a decesului. Organele româncei au fost donate în scopul salvării altor oameni aflați în suferință. Organele au fost prelevate conform dorinței sale de când era în viață, precum și în urma acordului dat de membrii familiei.
Decesul a fost constatat la primele ore ale dimineții. Românca lasă în urmă o familie extrem de frumoasă. Soțul său, Emmanuele Grimaldi, este lucrător sanitar la același spital în care românca a murit. Ei au doi copii, în vârstă de 14 și 3 ani.
Lavinia Amalia Mitrea locuia de ceva vreme la Gemona, împreună cu familia, după câțiva ani petrecuți în localitatea Ampezzo, din regiunea Carnia.
Moartea prematură a româncei a cauzat comunității din Gemona o tristețe profundă. "Regretăm enorm de mult această tragedie! Administrația și întreaga comunitate sunt alături de soțul ei, de copiii ei frumoși și de toate rudele sale”, a declarat Roberto Revelant.
Polițiștii italieni investighează în continuare accidentul care i-a provocat moartea româncei. Lavinia Amalia Mitrea tocmai ieșise dintr-o parcare și se îndrepta spre un magazin situat de pe cealaltă parte a carosabilului când, din motive care urmează să fie stabilite, a fost lovită de o mașină condusă de o altă femeie ce locuiește în zonă.
Aceasta a oprit imediat pentru a-i acorda primul ajutor și a sunat la salvare, dar rănile grave suferite de Lavinia i-au provocat în cele din urmă decesul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News