Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român, urmărit ca în filme de polițiști. S-a refugiat pe acoperiș, de unde a fost dat jos cu scara pompierilor
WhatsApp
Scene desprinse dintr-un film de acțiune au putut fi urmărite, ieri, de locuitorii orașului Brescia. Un hoț care fugea pe acoperiș în acoperișuri era urmărit de polițiști.
Italia. Roman, urmarit ca în filme de politisti

Din fericire, epilogul a fost trist pentru hoțul, un cetățean român, care a fost prins și preluat de forțele de ordine care l-au coborât cu scara pompierilor.

Acțiunea a avut loc în zona dintre Via Milano și Via Fratelli Ugoni. Inițial, forțele de ordine au fost anunțate că o persoană încercă să deschidă mașinile parcate pe strada Ugoni. La scurt timp, o patrulă l-a văzut și a încercat să-l legitimeze. Bărbatul, un român în vârstă de 38 de ani, deja cunoscut de forțele de poliție, i-a împins pe agenți ca să scape de control și a reușit să fugă în direcția Via Milano, scrie giornaledibrescia.it.

Descrierea bărbatului a fost pusă la dispoziția tuturor patrulelor, iar la scurt timp după aceea, o femeie care locuiește într-o clădire din via Milano a sunat la 112, deoarece a surprins un hoț în apartamentul ei.

Descrierea s-a potrivit cu cea a românului fugar. În câteva momente, polițiștii și patrulele au ajuns în via Milano. Bărbatul a încercat să scape pe acoperiș, printr-o fereastră. A fost oprit de un gol de șase metri între clădiri. Cu ajutorul pompierilor, polițiștii l-au oprit și l-au dus la secția de poliție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel