Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Război între două familii de români, după ce un tânăr a scăpat din brațe bebelușul unui prieten, în timpul unei vizite
WhatsApp
Bucuria nașterii unui copil în familia unor români a fost umbrită când micuțul a ajuns la spital, după ce  fost scăpat din brațe de un prieten al părinților săi. Din fericire, căzătura nu a avut urmări pentru bebeluș, însă a fost suficient pentru ca între cele două familii de români să își facă loc un război în toată regula.
polizia, masina politie italia

Un nou copil se naște în familie, iar rudele, prietenii și cunoscuții, așa cum se întâmplă întotdeauna în astfel de cazuri, se întrec între ei pentru a oferi zâmbete, cadouri și îmbrățișări de bun venit. Doar că, în timpul uneia dintre aceste amabilități, în timp ce unul dintre vecini a ridicat bucuros copilul în aer, a scăpat  micuțul din mâini, iar acesta a căzut pe pământ, riscând să-și rupă gâtul.

Din fericire, bebelușul nu a suferit consecințe grave în urma incidentului. Episodul are însă ca și urmare o mega bătaie într-un bar, cu opt persoane implicate, printre care și doi tineri de 16 ani. Evenimentul s-a întâmplat în Borgo San Giacomo în seara zilei de 9 septembrie 2021.

 

Un eveniment bucuros, motiv de război între două familii de români din Italia

 

Acum, situația a ajuns în fața instanțelor de judecată. Cei doi tineri sunt judecați în fața tribunalului pentru minori. În schimb, adulții - tânărul de 23 de ani care a scăpat din brațe copilul și tatăl acestuia - sunt judecați în fața judecătorului Luca Tringali.

Scandalul ar fi avut loc în urmă cu aproape doi ani pe străzile satului din Bassa, unde locuiesc cele două familii, ambele de origine română, vecine și prietene între ele. Disputa a fost declanșată de un accident care i s-a întâmplat copilului, după ce a căzut din brațele unui tânăr de 23 de ani. Acesta a fost ca un fitil care a aprins o ceartă violentă, terminată cu lovituri și apoi după gratii.

 

Scandal generalizat

 

Inițial, carabinierii au identificat opt persoane implicate în încăierare. În săptămânile următoare, însă, ancheta a cristalizat un scenariu diferit. Potrivit reconstituirii procurorului, cel care a provocat scandalul a fost tânărul de 23 de ani, susținut de tatăl său, care i-a atacat pe părintele copilului, un unchi și alți doi membri ai familiei.

Cei doi inculpați, care sunt acum acuzați de vătămare corporală gravă, ar fi adus la fața locului o bară de fier, în timp ce ceilalți conaționali participă la proces în calitate de părți vătămate.  Procesul va continua pe 13 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel