Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Medic infectat cu SARS-CoV-2, la șase zile după ce a fost vaccinat
WhatsApp
Un medic de la spitalul Umberto I din Siracuza, vaccinat în urmă cu șase zile la Palermo, a primit test pozitiv pentru Covid 19. Autoritățile atrag atenția că, pentru a fi imunizat, este nevoie de a doua doză de vaccin, care produce efecte după alte două săptămâni.
Foto ILUSTRATIV

Un medic de la spitalul Umberto I din Siracuza care fusese vaccinat în urmă cu șase zile la Palermo a primit rezultat pozitiv pentru Covid 19.

Conform autorității sanitare din provincie, medicul a fost una dintre primele persoane care s-au vaccinat în Italia, scrie La Stampa.

Acum, autoritățile verifică dacă medicul a luat virusul înainte de călătorie, precum și persoanele care au intrat în contact cu doctorița, inclusiv cele aflate la bordul autobuzului cu care a călătorit spre Palermo.

 

„Anticorpii încep să fie produși chiar și după prima doză”

 

Directorul unei clinici din Roma, Patrizia Laurenti, a declarat că a doua doză a vaccinului este esențială. Practic, fără a doua doză, vaccinul e inutil.

„Acoperirea completă se realizează la cincisprezece zile de la a doua administrare. Anticorpii încep să fie produși chiar și după prima doză, dar pentru a atinge un nivel eficient de protecție, e nevoie de a doua doză, iar după 15 zile există certitudinea aproape totală că suntem protejați de Covid", a spus Patrizia Laurenti.

Cel mai probabil, medicul din Siracuzei era deja în faza de incubație când a primit prima doză din vaccin, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel