Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia, îngrijorată de explozia din Balcani: „Serbia, risc de catastrofă” / Crește curba de contagiune în România și Bosnia (La Stampa)
WhatsApp
Numărul cazurilor continuă să crească zilnic, în plus izbucnesc controverse uriașe, în special în Serbia, unde sute de medici protestează împotriva autorităților, din cauza relaxării măsurilor împotriva virusului, scrie La Stampa, citată de Rador.  În același timp, curba de contagiune crește și în România și Bosnia, iar în Bulgaria sunt proteste fără distanțare.
Foto ILUSTRATIV

Vara din Balcani pare a fi din ce în ce mai dramatică, o zonă care în primăvară a reușit să controleze epidemia cu măsuri draconice, dar care în ultimele săptămâni a observat o creștere îngrijorătoare a cazurilor de contagiune cu coronavirus, o situație cauzată, mai ales de reducerea măsurilor restrictive.

Deosebit de îngrijorătoare este situația din România, cea mai populată țară UE din regiune, unde marţi s-au înregistrat 994 de noi cazuri, totalul persoanelor infectate, de la începutul pandemiei, fiind de peste 39.000 şi unde s-au verificat 2.074 de decese (+36). Numărul persoanelor infectate, între București și Constanța, a crescut cu aproape nouă mii de unități în două săptămâni, conform datelor colectate de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Lucrurile nu merg bine nici măcar în Bulgaria, un alt stat european afectat de mai multe zile de proteste anti-guvernamentale masive - adesea fără distanțare și măști - unde marţi s-au înregistrat alte 196 de cazuri, totalul persoanelor infectate ridicându-se la aproape nouă mii.

Coronavirusul din Balcani

 

În timp ce situația pare a fi sub control doar în Slovenia și Croația, singurele insule relativ fericite în acest moment, alarma nu a scăzut în restul fostei Iugoslavii, în special în Kosovo și Muntenegru, unde în ultimele săptămâni numărul total al cazurilor a crescut, de la 4.900 la 6.000, respectiv de la 1.200 la peste 1.900.

Există multe temeri şi pentru situaţia din Bosnia și Herțegovina, unde marţi s-au înregistrat 200 de cazuri noi, în timp ce în Albania, 119 de cazuri. Serbia, mai ales, este printre țările cele mai afectate de reapariția infecțiilor într-o regiune balcanică care, în ansamblu, a depășit 102.000 de infecții şi numără aproape 4.000 de morți.

Numărul contagierilor din Serbia a reînceput să crească rapid, cu aproape 300 de noi cazuri pe zi, după 21 iunie, ziua controversatelor alegeri câștigate de Partidul Progresist al președintelui Aleksandar Vucic. Marţi, numărul pacienților internați la ATI a ajuns la 198 - în timp ce în urmă cu o lună erau doar 19, iar cel al persoanelor decedate a ajuns la 491, de la 260, la 21 iunie. Numere care descriu o realitate „catastrofală”, aşa cum au raportat ieri peste 350 de medici sârbi, într-o scrisoare deschisă trimisă executivului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel