Acuzaţia se bazează pe decizia lui Salvini de a întârzia cu aproape o săptămână, în pofida condiţiilor critice de la bord, a debarcării celor peste 150 de migranţi salvaţi şi transportaţi într-un port din Sicilia de nava Diciotti a pazei de coastă italiene.
Un tribunal special a decis că Salvini ar trebui judecat pentru decizie, pentru care riscă o pedeapsă cu detenţie între 3 la 15 ani, dar aducerea sa în instanţă nu poate avea loc decât cu autorizare din partea Senatului - mai întâi în comisie, apoi în plen.
Vezi și: ȘOC în Italia. Salvini, INCULPAT pentru sechestrare de persoane
Comisia senatorială are la dispoziţie 30 de zile pentru a examina cazul înainte de a emite o recomandare pentru votul în plen. Rezultatul procedurii este incert.
Salvini, liderul Ligii (extrema dreapta), a declarat iniţial că nu doreşte imunitate şi că este pregătit să se apere în instanţă, însă marţi şi-a schimbat tactica.
În timp ce prim-ministrul Giuseppe Conte şi alţi membri ai guvernului îl susţin, aliatul său din coaliţia de guvernare, Mişcarea 5 Stele (M5S), este divizat. Ca partid antisistem, M5S se opune de regulă privilegiilor politicienilor, precum imunitatea parlamentară, dar un vot împotriva lui Salvini ar putea destabiliza guvernul.
Vezi și: Salvini, REACȚIE după acuzația de sechestrare de persoane: "Frică? ZERO"
În august, migranţilor de pe Diciotti li s-a permis în cele din urmă debarcarea după ce Biserica catolică italiană, Albania şi Irlanda au fost de acord să preia o parte dintre ei. Cu toate acestea, angajamentul de transfer către Albania nu s-a concretizat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News