Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia dă liber la migranți. Conte renunță la legile lui Salvini. Scandal uriaș în peninsulă
WhatsApp
 Senatul italian a aprobat vineri un decret de securitate ce deschide calea către eliminarea reformelor în domeniul imigraţiei promovate de fostul ministru de interne Matteo Salvini, transmite dpa.

Numai trei parlamentari s-au opus vineri decretului la vot, care a avut loc după o altercaţie produsă în ajun, când, pentru a-i despărţi pe politicieni din tabere diferite, a fost nevoie de intervenţia uşierilor.

Agenţia de ştiri ANSA a relatat că altercaţia s-a iscat după ce senatori ai partidului Liga (extremă dreapta) au obiectat faţă de procesul de votare.

Noile prevederi reduc amenzile pentru navele de salvare care intră fără autorizare în porturi de la 500.000 de euro la o sumă între 10.000 şi 50.000 de euro.

Respingerea migranţilor care au nevoie de protecţie va deveni mai dificilă, iar măsurile de luptă împotriva traficului de droguri vor fi înăsprite.

Ca ministru de interne din partea Ligii, Matteo Salvini a introdus legi antiimigraţie punitive în 2018 şi 2019.

Prim-ministrul Giuseppe Conte, care era deja premier la acea vreme, a promis că va elimina aceste măsuri după ce Liga a părăsit coaliţia de guvernare şi Partidul Democrat i-a luat locul, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel