Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Constructorii, ajutați de stat să facă faţă creşterii costurilor materialelor
WhatsApp
Guvernul italian a alocat 100 milioane de euro pentru a ajuta firmele de construcţii care lucrează la proiecte publice să facă faţă recentei creşteri a costurilor materiilor prime, potrivit unui document oficial consultat de Reuters.
Foto ILUSTRATIV

Publicitate

Relansarea economică puternică după pandemia de COVID-19 a creat probleme în aprovizionarea cu anumite materiale de construcţii şi a generat îngrijorări cu privire la inflaţie. În China, cel mai mare producător mondial de oţel, preţurile la oţel au atins un nivel record la mijlocul lunii mai, stimulate de cererea internă şi de peste hotare, precum şi de achiziţiile speculative.

Comitetul pentru buget din camera inferioară a parlamentului italian a aprobat joi schema guvernamentală, ca un amendament la un decret guvernamental mai amplu. Camera Deputaţilor urmează să aprobe şi ea, săptămâna următoare, decretul guvernamental cu modificările propuse. Actul legislativ urmează să fie aprobat şi de Senatul italian până la finele acestei luni.

Potrivit schemei propuse, firmele de construcţii vor fi eligibile să primească despăgubiri dacă preţul la cele mai importante materiale de construcţii a crescut cu mai mult de 8% în prima jumătate a acestui an. În schimb, aceleaşi firme vor trebui să returneze bani administraţiilor publice dacă preţurile la materialele de construcţii vor scădea cu mai mult de 8%.

Măsurile decise de autorităţile italiene se aplică la licitaţiile publice iar despăgubirile trebuie finanţate, în principal, de fondurile de rezervă puse deoparte de autorităţile centrale şi locale pentru licitaţii. Cu toate acestea, parlamentul italian a autorizat guvernul de la Roma să cheltuie până la 100 milioane de euro pentru a acoperi costurile cu despăgubirile, dacă resursele bugetare alocate deja se vor dovedi insuficiente, potrivit Agerpres.

Luna trecută, guvernul de la Roma a alocat de asemenea un miliard de euro pentru a încerca să diminueze impactul scumpirii materiilor prime asupra facturilor la electricitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel