20 dec 2024, 15:42
Un autobuz al liniei 301 a companiei de transport în comun ATAC a ieşit de pe carosabil şi a lovit un copac, în zona Oriolo/Cassia din Roma.
Conform bilanţului preliminar, 29 de persoane au fost rănite, nouă fiind în stare critică. Printre persoanele aflate în stare gravă se numără şoferul autobuzului.
Autorităţile italiene încearcă să afle circumstanţele producerii accidentului. Şoferului i-au fost prelevate probe pentru a se stabili dacă a consumat alcool sau stupefiante. De asemenea, telefonul mobil al şoferului va fi verificat pentru a se afla dacă era utilizat în momentul producerii accidentului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News