Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Accident de muncă cumplit: Muncitor român, strivit între remorcă și zid
WhatsApp
Un român, în vârstă de 32 de ani, din Pisa, a ajuns în stare gravă la spital, după un accident de muncă macabru. Bărbatul a fost strivit între o remorcă și un zid.    

Un muncitor în vârstă de 32 de ani a fost strivit între o remorcă și un zid în Via Lavoria, în interiorul companiei Bartolini, în timp ce lucra.

Victima, un bărbat în vârstă de 32 de ani, de origine română care locuia în Italia de mai mulți ani, a fost strivită în timp ce încărca și descărca o remorcă.

De îndată ce colegii săi și-au dat seama de cele întâmplate, au sunat la ambulanța, care a trimis la fața locului voluntarii de la Misericordia di Cenaia și de la Asistența Publică din Collesalvetti, împreună cu medicul 118 care i-a acordat bărbatului primul ajutor.

Cu toate acestea, având în vedere traumele suferite, s-a luat în calcul transferul bărbatului cu avionul la Florența, dar timpii de sosire erau lungi, astfel că românul de 32 de ani a fost dus în cod roșu la spitalul Cisanello, unde a fost preluat imediat de cadrele medicale, informează corrierefiorentino.

 

Muncitor român, găsit mort în puțul liftului unui azil de bătrâni. Avea doar 36 de ani și lucra ca sudor

 

Un caz la fel de tragic a implicat un alt muncitor român din Italia, care a fost găsit mort în puțul liftului de la un azil de bătrâni. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de colegii săi.  

Un muncitor român în vârstă de 36 de ani a fost găsit mort în puțul liftului de la azilul de bătrâni Eremo di Arco din Trentino. Bărbatul era angajat la o firmă externă care asigura lucrări de întreținere, iar conform unei prime reconstituiri a faptelor, ieri efectua mai multe suduri.

Colegii au fost cei care au dat alarma, după ce seara, când trebuiau să plece acasă, era de găsit.

Muncitorii l-au căutat în interiorul clădirii până au făcut teribila descoperire: românul a fost găsit fără viață în puțul liftului. Colegii săi au chemat salvarea imediat, dar, din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. 

La fața locului au intervenit pompierii voluntari ai Arco, polițiștii Comisariatului Riva del Garda și inspectorii Uopsal, Unitatea Operațională Prevenire și Siguranță la Muncă. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dinamica exactă a accidentului mortal. Totodată, va fi verificată și respectarea normelor de siguranță.

Cauzele morții nu se cunosc încă, întrucât se așteaptă rezultatele investigațiilor medico-legale: bărbatul ar fi putut muri în urma unui șoc electric sau ucis de contragreutatea ascensorului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel