Accidentul s-a produs între un tren de mare viteză Frecciarossa şi un tren regional pe linia Bologna-Rimini, între Faenza şi Forli, au indicat pompierii pe reţeaua socială X (fostă Twitter). Ei au precizat la orele 21.45 (20.45 GMT) că operaţiunile de salvare s-au încheiat.
Accidentul s-a soldat cu 'răni uşoare, aş spune contuzii. Nu au fost răniţi grav, coliziunea a avut loc la viteză foarte mică', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Trenitalia.
O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a înţelege cauzele accidentului, a precizat el.
Fotografii şi înregistrări video postate pe reţelele sociale arată două trenuri în coliziune frontală, cu serviciile de urgenţă intervenind în lateral.
Accidentul a provocat serioase perturbări ale traficului în zonă. Ministrul transporturilor şi vicepremier Matteo Salvini a cerut 'identificarea rapidă a cauzelor şi a eventualelor responsabilităţi', au informat serviciile sale într-un comunicat.
În august, un tren a lovit şi ucis cinci muncitori care efectuau lucrări de întreţinere pe timp de noapte în apropiere de Torino (nord). În februarie 2020, doi lucrători feroviari au fost ucişi şi 31 de pasageri au fost răniţi în deraierea unui tren în apropiere de Lodi, la sud de Milano. În ianuarie 2018, o altă deraiere în apropiere de Milano a făcut trei morţi şi 100 de răniţi, atribuită lipsei de întreţinere a căii ferate, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News