Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israelul va ridica restricţiile privind călătoriile în străinătate
WhatsApp
Israelul va ridica restricţiile de călătorie în străinătate pentru cetăţenii săi, în special cu destinaţia Statele Unite, în pofida unei creşteri semnificative a contaminărilor legată de varianta foarte contagioasă Omicron, au declarat joi autorităţile, relatează AFP.

„Ministerul Sănătăţii recomandă retragerea de pe lista roşie a tuturor ţărilor'' spre care le-a fost interzis israelienilor să călătorească, a indicat ministerul într-un comunicat.

Această măsură, care vizează în total opt ţări, va intra în vigoare la miezul nopţii şi urmează să fie aprobată în continuare de guvern, potrivit ministerului.

Decizia este justificată ''ţinând cont de rata de contaminare în rândul celor care sosesc pe teritoriul israelian în comparaţie cu rata de transmitere comunitară'', notează sursa citată, titrează Agerpres.

Pe 21 decembrie, Israelul a înăsprit restricţiile de călătorie, adăugând Statele Unite pe lista roşie pentru a combate răspândirea COVID-19.

Israelul va ridica restricţiile privind călătoriile în străinătate



Pe lângă Statele Unite, Regatul Unit, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Tanzania, Mexic, Elveţia şi Turcia vor fi, de asemenea, retrase de pe această listă, care avea aproape 70 de ţări în urmă cu o lună.

Luni, guvernul israelian a anunţat şi redeschiderea graniţelor pentru cetăţenii străini vaccinaţi, închise din 28 noiembrie.

Premierul Naftali Bennett a apărat duminică restricţiile de călătorie, afirmând că aceste măsuri au ''întârziat'' apariţia variantei în Israel.

Autorităţile israeliene au identificat miercuri 16.115 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, un record de la începutul pandemiei. Un număr de 307 persoane sunt spitalizate, conform datelor Ministerului Sănătăţii.

Într-o ţară cu 9,4 milioane de locuitori, aproape 4,3 milioane au primit o doză de rapel în Israel, unde autorităţile sanitare au început luni să administreze o a patra doză persoanelor de peste 60 de ani şi personalului medical.

În total, 1,4 milioane de contaminări au fost identificate de la începutul pandemiei în Israel, între care 8.247 s-au soldat cu decese, conform cifrelor oficiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel