Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ion Ţiriac, mesaj DUR: „Aş RUPE masa aia în ședinţa de Guvern!”
WhatsApp
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, într-un interviu acordat Prosport.ro, că bugetul pentru sport reprezintă ruşinea României, în condițiile în care este infim în comparaţie cu necesităţile acestui domeniu.
ion tiriac captura

„Nu ştiu ce să fac, să râd sau să plâng? Domnul Constantinescu (n.r. preşedintele Emil Constantinescu) mai există, i-am spus în tribună, la Sydney 2000, dacă nu investim, în 15-20 de ani, nu numai că nu mai suntem în primele 10, nu mai suntem în primele 30. Am greşit, am ajuns pe 51 la Rio. Spunând treaba asta, despre ce vorbim noi? Vorbim despre o ţară care a avut mai multe excepţii decât orice altă ţară din lume. Meritul meu la Sydney a fost moştenirea din era comunismului. Şi canotoarele, şi Szabo, toţi au fost moşteniţi de acolo. Am făcut 26 de medalii. Gimnastica, erau 40 de antrenori români la alte naţiuni. Aur, argint, bronz, aur argint, bronz şi mi-au furat şi medalia lui Răducan.

Am avut ghinionul şi la canotaj, mi s-a explicat cu vântul, că noi eram mai tehnici, că mai luam încă două medalii. S-a terminat, noi nu am mai semănat. Iar acest 0,026 la sută pentru sport este ruşinea naţiunii noastre, pe departe! Slavă domnului că nu sunt ministrul Sportului, că aş rupe masa aia la şedinţa de Guvern. Păi este vorba despre sănătatea naţiunii mele, educaţia naţiunii mele, sportul te educă mai mult decât tot ce ai. Nu numai că te învaţă să câştigi, dar te învaţă să ştii să şi pierzi. Să accepţi să pierzi şi să fii mai bun mâine”, a declarat Ţiriac pentru Prosport.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel