Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ion Cristoiu, AUDIAT la secția specială de anchetă a magistraților. ULTIMA ORĂ
WhatsApp
Jurnalistul Ion Cristoiu este audiat, joi, la Secția specială de anchetă a magistraților în dosarul în care este cercetată Laura Codruța Kovesi.

Mutarea vine după ce jurnalistul a văzut o fotografie care ar demonstra relația apropiată dintre fosta șefă DNA și Ghiță, în timpul unui interviu cu omul de afaceri realizat în Serbia.

Jurnalistul Ion Cristoiu a povestit că fotografia celebră o arată pe Laura Codruța Kovesi într-un selfie, alături de mama lui Sebastian Ghiță și fosta soție a acestuia. Fotografia este realizată într-o cramă, în fața unor butoaie.

"Este greu să pătrunzi în mintea procurorilor cred că și Shakespeare ar eșua când vorbim de procurori, presupun că sunt chemat ca martor pentru a confirma că poza pusă la dosar de către Sebastian Ghiță, împreună cu denunțul este cea care mi s-a arătat de Ghiță. Probabil că mulți se vor întreba de ce mai este nevoie de Ion Cristoiu câtă vreme fotografia este la dosar.

Repet- încercând să fiu un Shakespeare- presupun că procurorii Secției vor să vadă dacă fotografia la care m-am referit eu public și am invocat-o în timpul interviului este cea de la dosar. Asta deoarece – presupun- după interviu, Codruța Kovesi a susținut că nu există așa ceva", a spus Cristoiu pentru Mediafax. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel