"Reformarea statului, întărirea sistemelor de sănătate și educație, repornirea economiei prin proiecte care să creeze noi locuri de muncă, în special pentru cei afectați de pandemie, investiții în proiecte publice majore, toate acestea sunt marile teme în jurul cărora este necesară coalizarea guvernanților. Doar astfel putem construi România în urma acestei mari crize generate de pandemie.
În acest moment, trebuie să gestionăm cât mai bine epidemia. Însă, dincolo de măsurile de protecție, dincolo de restricțiile inevitabile pentru a reduce aglomerările și mobilitatea, și care dau deja rezultate, cea mai sigură cale de a stopa răspândirea acestui virus este vaccinarea.
Avem deja modelul de succes al țărilor care au reușit să atingă un nivel suficient de imunizare a populației și au început să relaxeze din ce în ce mai mult măsurile.
Suntem și noi tot mai aproape de acel moment în care vom putea să revenim la normalitate, să organizăm concerte, spectacole, să redeschidem industria ospitalității, iar românii să aibă o vară liniștită, să poată merge în siguranță în concediu în țară sau în străinătate. Singura condiție este continuarea vaccinării la cote ridicate.
Asta vă îndemn, dragi români, folosiți toate facilitățile, fie prin platforma de vaccinare, fie prin centrele mobile ori cele care vor fi organizate de companii, vaccinați-vă! Haideți să facem tot ce ține de fiecare dintre noi pentru a avea o vară cu cât mai puține restricții, în care să putem, în sfârșit, să relaxăm măsurile de până acum!", a spus Klaus Iohannis.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News