Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat joi decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a lui Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, și decretul de desemnare a lui Florin-Vasile Cîţu ca interimar la Premierul Florin Cîțu a anunțat joi că a tramnsmis președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcție a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.
Premierul Florin Cîțu a anunțat joi că a transmis la Palatul Cotroceni propunerea de revocare a lui Nazare: „Astăzi, după încă o discuție cu membrii coaliției, am transmis președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare din funcția de ministru al Finanțelor”.
„Domnul ministru a avut posibilitatea să își dea demisia, a preferat să fie revocat. Totți liderii coaliției au fost informați de marți după-amiaza”, a precizat Florin Cîțu.
Acesta a vorbit și despre motivele care au stat la baza acestei decizii.
„În ceea ce privește motivele, am făcut o evaluare la șase luni de zile, sunt mai multe lucruri, dar pe scurt cele mai întârziate proiecte sunt la Ministerul Finanțelor”, a spus premierul, care a adăugat că este vorba de proiecte importante pentru atragerea fondurilor europene și eliminarea evaziunii fiscale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News