Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis a PROMULGAT legea care OBLIGĂ consiliile locale să dea BURSE elevilor
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, proiectul pentru modificarea Legii Educației, prin care este instituită obligația pentru consiliile locale să acorde burse de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversar.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii obligativității acordării, de către consiliile locale, a burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar, cât și o valoare minimă a acestora, stabilită anual prin hotărâre a Guvernului.

Citește și Klaus Iohannis, SCRISOARE pentru Dăncilă. A MOTIVAT respingerea MINIȘTRILOR

„Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studiu şi de burse de ajutor social", prevede proiectul de lege.

Potrivit inițiativei legislative, cuantumul minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului. Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel