Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Întreaga economie mondială va fi afectată de alegerea Rusiei de a invada Ucraina
WhatsApp
Invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta întreaga economie mondială, prin încetinirea creşterii economice şi majorarea inflaţiei, şi ar putea reconfigura în mod fundamental ordinea economică mondială pe termen mai lung, a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional.
Peşedintele Băncii Mondiale avertizează asupra riscului stagflaţiei şi a recesiunii din Europa Foto: Pexels

Dincolo de suferinţa umană şi fluxul istoric de refugiaţi, războiul majorează preţurile la alimente şi energie, alimentează inflaţia şi erodează valoarea veniturilor, perturbând comerţul, lanţul de aprovizionare şi remitenţele în ţările vecine Ucrainei. De asemenea, erodează încrederea şi produce incertitudini în rândul investitorilor, ceea ce scade valoarea activelor, înăspreşte condiţiile financiare şi ar putea duce la ieşiri de capital de pe pieţele emergente, se arată într-o postare pe site-ul FMI.

"Conflictul este o lovitură majoră la adresa economiei globale, care va afecta creşterea şi va majora preţurile", avertizează FMI.

Deja instituţia cu sediul la Washington anunţase că se aşteaptă să revizuiască în scădere precedenta prognoză privind o creştere de 4,4% a economiei mondiale în 2022. În postarea de marţi, FMI sugerează că ar putea înrăutăţi şi previziunile privind creşterea regională.

Estimările actualizate ale FMI vor fi publicate pe 19 aprilie.

 

Insecuritatea alimentară va spori probabil în zone din Africa şi Orientul Mijlociu



Ţările care au expunere directă din punct de vedere al comerţului, al turismului şi al finanţelor vor simţi presiunea în creştere, existând şi un risc mai ridicat de instabilitate în anumite regiuni, cum ar fi Africa Subsahariană, America Latină, Caucaz şi Asia Centrală. În acelaşi timp, insecuritatea alimentară va spori probabil în zone din Africa şi Orientul Mijlociu, unde ţări ca Egipt importă 80% din grâul lor din Rusia şi Ucraina, avertizează FMI.

Pe termen mai lung, "războiul ar putea afecta în mod fundamental ordinea economică globală şi geopolitică prin reconfigurarea lanţului de aprovizionare, a livrărilor de energie, a reţelelor de plăţi şi a modului în care statele vor regândi deţinerile valutare", apreciază FMI.

 

Europa s-ar putea confrunta cu perturbări ale importurilor de gaze naturale



Instituţia se aşteaptă la recesiuni profunde în Rusia şi Ucraina şi estimează că Europa s-ar putea confrunta cu perturbări ale importurilor de gaze naturale şi ale lanţului de aprovizionare.

Europa de Est, care a absorbit cea mai mare parte din cele trei milioane de refugiaţi ucraineni, se va confrunta, ca rezultat, cu costuri de finanţare mai ridicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel