Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
INSP, colaborare cu Institutul Superior de Sănătate din Italia. Medicii români, instruiți la Spitalul „Bambino Gesu"
WhatsApp
Institutul Naţional de Sănătate Publică va colabora cu Institutul Superior de Sănătate din Italia privind pregătirea profesională şi dezvoltarea unor proiecte care să îmbunătăţească modul de organizare şi de funcţionare a sistemului de sănătate publică din România, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, aflat în vizită la Roma. România învață de la 
Rafila, după apariția celui de-al treilea român cu variola maimuței: E vorba de comportament la risc

„Este foarte bine să dezvoltăm colaborarea în domeniul sănătăţii publice, pentru că pandemia prin care trecem în această perioadă a demonstrat că problemele de sănătate sunt dincolo de frontierele fiecărui stat, iar schimbul de bune practici este esenţial în păstrarea unei stări de sănătate cât mai bune a populaţiei, pe de o parte, şi pentru a menţine funcţionalitatea sistemelor de sănătate", a afirmat Rafila, care a vizitat Institutul Superior de Sănătate din Italia.

Alexandru Rafila pune bazele unei colaborări între doctorii români cu cei italieni



El a precizat că s-au stabilit paşi concreţi astfel încât într-o perioadă cât mai scurtă de timp specialiştii din INSP să poată să lucreze împreună cu colegii italieni pentru a dezvolta o platformă de colaborare referitoare la pregătirea profesională, dezvoltarea unor proiecte care să îmbunătăţească modul de organizare şi de funcţionare atât la nivelul institutului, cât şi al Direcţiilor de sănătate publică, a explicat ministrul, într-o declaraţie de presă la Ambasada României din Italia.

Totodată, Rafila a informat că s-a stabilit o colaborare cu Spitalul „Bambino Gesu", la această unitate sanitară, aflată în jurisdicţia Sfântului Scaun, urmând să aibă acces cazuri grave care nu pot beneficia în ţară de asistenţă medicală. Pe de altă parte, colaborarea vizează trainingul specialiştilor români. „Bambino Gesu" este cel mai mare spital de pediatrie din Europa.

Copii români vor avea pe viitor parte de orice tip de intervenție medicală în România



„La Spitalul 'Bambino Gesu' în ultimii trei ani au fost trataţi 1.200 de copii din România, foarte mulţi dintre ei cu boli foarte grave şi care au beneficiat de sprijinul acestor specialişti. (...) Am stabilit ca împreună să putem să dezvoltăm o colaborare care să permită, pe de o parte, accesul unor cazuri grave de îmbolnăvire la copii care nu pot beneficia în acest moment în România de asistenţă medicală dacă ea este extrem de complexă şi, pe de altă parte, un lucru care deja l-am exersat într-un anumit mod în ceea ce priveşte trainingul specialiştilor români, stabilirea unor spitale partenere ale Spitalului „Bambino Gesu” încât să putem în următorii ani să facem orice tip de intervenţie medicală pentru copii români în ţara noastră", a precizat ministrul Sănătăţii.

El a amintit colaborarea cu Spitalul „San Donato" în urma căreia au fost pregătiţi 140 de specialişti români, mai ales în domeniul chirurgiei cardio-vasculare pentru copii. "Acest model de bună practică încercăm acum să îl replicăm acum şi cu cei de la Spitalul „Bambino Gesu”, a completat Rafila.

Autorităţile italiene sprijină acordarea asistenţei medicale cetăţenilor români



Pe de altă parte, potrivit acestuia, autorităţile italiene sprijină acordarea asistenţei medicale cetăţenilor români. „Ei beneficiază de servicii medicale în cadrul sistemului italian şi trebuie să le mulţumim pentru acest lucru. (...) Împărtăşim valori comune şi cred că, dincolo de valorile comune, apropierea culturală şi empatia pe care o exprimă şi românii şi italienii unii faţă de ceilalţi este un element extrem de important în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor noastre viitoare şi, nu în ultimul rând, menţinerea sănătăţii popoarelor român şi italian", a transmis Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii şi omologul italian, Roberto Speranza, au semnat, vineri, la Roma, un memorandum de înţelegere care prevede dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniu între România şi Italia, de la urgenţe de sănătate publică, pregătire şi intervenţie la gestionarea pandemiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel