O angajată a spitalului, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, este transferată la Spitalul Floreasca din București, a declarat Mădălin Ipatie, managerul SAJ Prahova, la Digi24.
Trei pacienți, care erau stabili, au refuzat trasferul către Spitalul Județean.
Incendiul, lichidat, s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
La fata locului au fost mobilizați 57 de pompieri militari, 6 autospeciale de lucru cu apă și spuma, un echipaj de descarcerare și 20 ambulante.
În secția exterioară de boli infecțioase a Spitalului Județean Ploiești, unde în acestă dimineață a avut loc un incendiu soldat cu două victime, se aflau internați 20 de paciență, anunță Ministerul Sănătății.
Ministerul spune că 16 persoane sunt evacuate și transferate către Spitalul Județean Ploiești (15 pacienți și un cadru medical).
Este și o victimă care este transferată la Spitalul de Urgență Floreasca și care are arsuri pe o suprafață de sub 50% din suprafața corporală, conform primelor evaluări. Ceilalți pacienți sunt stabili și vor fi evaluați în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila ține legatura cu Raed Arafat, șeful DSU, mai spune comunicatul ministerului.
Incendiul de la spitalul din Ploiești a fost anunțat la ora 4 și un sfert, echipele de intervenție au ajuns în 10 minute și au lichidat focul în trei minute, a declarat joi dimineață secretarul de stat Raed Arafat, ajuns la fața locului.
Celelalte pavilioane ale spitalului nu au fost afectate de incendiu, existând doar o problemă, cu încălzirea, care urmează să fie remediată, a declarat secretarul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News