Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încă un tren a  deraiat în România
WhatsApp
Încă un tren a deraiat în România. Este vorba despre un tren de marfă. 
Tren, deraiat pe magistrala Timișoara – București. Circulația feroviară, oprită. Pasagerii din trenurile blocate, transbordaţi cu maşinile Sursa - forum.metrouusor.com

Traficul feroviar pe ruta Băbeni - Alunu este blocat marţi dimineaţa, după ce un tren încărcat cu cărbune a deraiat, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Transporturi Feroviare Vâlcea.

Potrivit sursei citate, nu sunt victime, cauza deraierii fiind o defecţiune la o osie.

"La data de 28 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe ruta Băbeni-Alunu, la km 22+020 de metri, o locomotivă aflată în urma unui tren de marfă, compus din 25 de vagoane, încărcate cu cărbune, a deraiat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind constatate doar pagube materiale", au transmis reprezentanţii Poliţiei TF.

Ruta Băbeni-Alunu este o cale ferată secundară, folosită în special pentru transportul de lignit din

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel