"Nu-mi voi depune candidatura. Nu vreau să intru în competiţia prezidenţială printr-o fraudă. Am reuşit să strâng 172.893 de semnături. Astăzi, până la ora 24, mai aştept din Suceava, Maramureş şi Teleorman încă aproximativ 5.500. Evident, nu sunt suficiente. Dar sunt semnături asumate. Eu sunt mândru de ele şi pentru asta le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi au crezut în mine. Înţeleg frustrarea lor. Dar - din respect pentru mine şi pentru ei – am refuzat să accept ofertele de ultimă oră de pe piaţa neagră a semnăturilor. Am 42 de ani, am un crez politic împărtăşit cu aproape 200.000 de români, iar munca noastră de strângere de semnături a fost un impresionant exerciţiu democratic. Îi asigur pe toţi că acesta nu e sfârşitul, ci abia începutul. Un început construit pe corectitudine şi adevăr!", a transmis Valentin Stoican, într-un mesaj remis MEDIAFAX.
Și Liviu Pleșoianu a anunțat, pe Facebook, că nu își va mai depune candidatura pentru alegerile prezidențiale, deoarece nu a obținut suficiente semnături valide. Pleșoianu susține că a primit câteva zeci de mii de semnături trase la xerox de la persoane care ar fi vrut să-l compromită.
Termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central este duminică, 22 septembrie, ora 24:00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News