Fostul ministru al Sănătății și președinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, măsura fiind însoțită de interdicția de a profesa pe durata acestei perioade. Decizia vine după ce Tătaru s-a prezentat luni la sediul DNA Iași, unde a fost audiat și i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat. Procurorii îl acuză că ar fi primit bani și produse alimentare din partea unor pacienți de la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, unde activează ca medic chirurg.
Avocata sa, Sandra Grădinaru, a subliniat la ieșirea de la DNA că măsura controlului judiciar este nejustificată și va fi contestată în instanță.
„Pe înregistrări nu apare nicăieri doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. (...) Este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil, având în vedere că dumnealui are discuții cu alți parlamentari și alte persoane care au imunitate, la fel cum este nelegal că s-a violat viața privată a sute de pacienți”, a declarat aceasta.
Luni dimineață, Nelu Tătaru, însoțit de avocați, a declarat înainte de a intra în sediul DNA Iași că nu are emoții și că se prezintă „cu inima deschisă” în fața procurorilor. Tătaru, pus sub urmărire penală luna trecută, este acuzat că ar fi primit sume între 100 și 500 de lei și produse alimentare de la pacienți. El și-a susținut nevinovăția, subliniind că nu a condiționat niciodată actul medical.
Procurorii DNA au desfășurat percheziții în cabinetul său din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, unde Nelu Tătaru își desfășoară activitatea ca medic chirurg, în încercarea de a clarifica acuzațiile de luare de mită care i se aduc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News