Luni seara, mai mulţi oameni înarmaţi au deschis focul în şase locaţii diferite din centrul oraşului Viena. Primul atac a avut în jurul orei 20.00 lângă sinagoga Seitenstettengasse, când un bărbat înarmat a deschis focul asupra oamenilor care se aflau la terasele cafenelelor şi restaurantelor.
Membrii forţelor speciale au ajuns rapid la faţa locului. Un poliţist a fost rănit, însă forţele de ordine au reuşit să-l împuşte pe atacatorul care era înarmat cu o puşcă automată, un pistol şi o macetă.
Autorităţile nu au putut confirma dacă atacul a fost unul antisemit, dar au transmis că, fără niciun dubiu, este vorba despre un atac comis de persoane radicalizate, relatează Adevărul. A fost vorba despre cel puţin un atacator care a fost ucis de poliţişti. Acesta purta o centură explozivă falsă.
Poliţia austriacă a anunţat ulterior pe Twitter că mai mulţi indivizi înarmaţi au comis atacuri în şase zone din Viena.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News