Zodia Berbec. Piedicile vor fi minore, trecătoare, dar frecvente. Relații mai greu de înțeles în mesajul lor cu persoanele aflate în afara granițelor țării, fie că e vorba de rude și prieteni, fie de străini ori de oficiali.
Zodia Taur. Etapa este favorabilă, zodia fiind străbătută de planete bune, blânde, motivante în plan afectiv, uman, sufletesc. Unele persoane ar putea beneficia de solidaritatea și de bunăvoința unuia sau mai multor prieteni, care le vor susține într-un domeniu de viață sau într-o inițiativă.
Zodia Gemeni. Posibile soluții neconvenționale, moderne sau atipice pentru desfășurarea profesiei ori pentru punerea în practică a unui vis, a unui ideal. Fel de a fi eficient prin abordarea inteligentă, speculativă a temei care îl motivează pe câte un Geamăn.
Zodia Rac. Posibilă dezvăluire care va schimba datele problemei și îi va obliga pe Raci să accepte evidența și să-și schimbe strategia, pretențiile sau viziunea despre un litigiu patrimonial.
Zodia Leu. Peste unii însă poate da norocul cu adevărat (moșteniri, donații, cadouri, subvenții, etc.). Nu este indicat ca Leii să „se ia după mintea” unor apropiați (opinii, sugestii, soluții, îndemnuri, sfaturi) în afaceri, procese sau în problemele conjugale.
Zodia Fecioară. Posibile modificări la locul de muncă și care pot să însemne o reorganizare mai profundă sau doar reajustări de program, de volum de muncă, de atribuții de serviciu, de locație ori de salarizare.
Zodia Balanță. Maturii vor dori să găsească o soluție, fie ea și de compromis, pentru a-și împlini niște dorințe, nevoie de afirmare, de ieșire din monotonia vieții cotidiene și dintr-un program rigid, nevoie de a se simți liberi de constrângeri.
Zodia Scorpion. Unele persoane pot câștiga la jocuri și pariuri. Șansa de a întâlni o persoană cu care un nativ să stabilească, repede și fără bariere convenționale, o comunicare profundă și sinceră (balsam pentru suflet).
Zodia Săgetător. Nativii vor fi cooperanți și vor avansa soluții oneste, realiste și legitime, chiar dacă partenerii lor de viață, de proiect sau de dialog „se vor ține bine” și nu le vor accepta prea lesne argumentele. C
Zodia Capricorn. Părinții trebuie să acorde o atenție sporită în cazul copiilor de vârstă mică și medie la răceli și la complicațiile respiratorii și pulmonare ori la riscul care decurge din manipularea unor jucării și instalații în parcurile de distracții.
Zodia vărsător. Vărsătorii se vor arăta dispuși să opereze transformări în gândirea și în mentalitatea lor, vor lua în calcul schimbarea stilului de viață și renunțarea la soluțiile comode care, iată, acum, s-a dovedit că nu i-au condus spre maximum de satisfacție, de împlinire sau de succes.
Zodia Pești. Se va menține nota reticentă, prudentă ori de grijă în a păstra distanța față de unele persoane care încalcă regulile și devin abuzive, deranjante sau inoportune.
Sursa: Libertatea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News