Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Horoscop, sâmbătă, 26 ianuarie, 2019
WhatsApp
Horoscop. Tristeţea s-a infiltrat în sufletul Taurilor din cauza unor animozităţi apărute în cuplu. Atitudinea ostilă cu care te tratează unii îi  deranjează profund pe Lei, ba chiar îi jignesc, pentru că nu merită  un  asemenea comportament nepoliticos.

Publicitate

Berbec – Horoscop 26 ianuarie, 2019

Ai la cine apela azi pentru o informaţie extrem de eficientă. Că e vorba de un specialist care îţi oferă, contra unui onorariu, o rezolvare legală la problemele care te preocupă, sau doar un sfat bine documentat din partea unui coleg cu mai multă experienţă, simţi că totul se aranjează de acum pe un făgaş mai sigur şi totul doar datorită inspiraţiei tale de a bate la uşa acelei persoane.

Trebuie să recunoşti că nu ai de unde să le ştii tu chiar pe toate, tocmai de aceea există atâtea profesiuni şi meserii, ca să apelezi la practicanţii lor avizaţi, la nevoie.

Taur – Horoscop 26 ianuarie, 2019

Tristeţea s-a infiltrat în sufletul tău din cauza unor animozităţi apărute în cuplu. Persoana iubită nu e pe aceeaşi lungime de undă, ci priveşte la relaţia voastră cu oarecare răceală, neîncredere, pesimism. Treceţi, se pare, printr-un moment mai sensibil pentru iubirea voastră, tocmai de aceea trebuie să dai dovadă de imensă toleranţă.

Lasă deoparte reproşurile, nu pune la index fiecare gest sau fiecare vorbă care nu-ţi place, şi încearcă să-i accepţi toanele trecătoare. Şi tu le ai pe ale tale, deci trebuie să gestionezi situaţia cu tact şi enormă înţelegere! Va trece, dar momentan doare.

Gemeni – Horoscop 26 ianuarie,  2019

Eşti în faţa unui sens nou, interesant, dinamic, stimulativ, şi abia aştepţi să-i dai startul a să ajungi mai repede la scopul suprem. Lucrurile pot evolua repede şi bine, datorită acestui tonus pozitiv care te cuprinde.

Atâta timp cât crezi cu tărie în şansele tale de a atinge succesul, nimic nu te poate opri, ci vei descoperi de fiecare dată resursele necesare pentru a ajunge acolo unde ţi-ai propus. Speră, cere, ţinteşte sus, ridică ştacheta la cote înalte, pentru că poţi ajunge acolo! Ambiţia ta creşte din ce în ce mai mult cu fiecare succes pe care îl culegi pe parcurs şi, pentru că vezi că se poate, îndrăzneşti şi mai mult!

Rac – Horoscop 26 ianuarie, 2019

Apa are pentru tine, azi, o semnificaţie aparte, de acolo îţi extragi tu energia, liniştea, bucuria, sau de acolo vine sănătatea, ca atare acordă mai multă atenţie elementului apă în tot ce te înconjoară. Dacă ai vreun lac în apropierea oraşului în care stai, trage o fugă acolo cu maşina şi petrece câteva minute pe malul lui, privind şi respirând, pentru că efectele psihice vor fi de-a dreptul miraculoase.

Şi o vizită la spa sau la piscină sau oriunde ai de a face cu purificarea prin apă ţi s-ar potrivi de minune. Dar dacă nu ai alte variante la dispoziţie, ajunge să te cufunzi la finalul zilei sub duş şi să îţi imaginezi că acea apă te purifică în profunzime şi odată cu ea se duc la vale toate grijile.

Leu – Horoscop 26 ianuarie, 2019

Atitudinea ostilă cu care te tratează unii te deranjează profund, ba chiar te jigneşte, pentru că nu meriţi tu asemenea comportament nepoliticos. Chiar dacă cei din anturaj nu sunt în apele lor, nu trebuie să otrăvească atmosfera cu răceală, critici sau tăceri enervante.

Când nu ai cu cine coopera, e şi normal să te simţi în plus pe lângă astfel de oameni, încât vei prefera să te retragi în carapacea ta decât să mai faci eforturi să-i inviţi pe ceilalţi la dialog. Dacă vezi că ţi se răspunde de fiecare dată monosilabic şi răutăcios, ignoră astfel de oameni, altfel îţi vor strica şi ţie tot cheful.

Fecioară – Horoscop 26 ianuarie,  2019

Nu ai cum să te simţi bine printre oameni care nu văd în jur decât pericole şi motive de enervare. Cum nici tu nu ai, momentan, nimic mai bun de care să te agăţi ca să ieşi la lumină, veţi transforma împreună ziua într-un cor al plângerii. Cineva ar trebui să se abţină de la lamentări şi lacrimi, dar se pare că nu vei fi tu acela, pentru că ai o suferinţă pe suflet pe care simţi nevoia să o spui şi altora.

Parcă destăinuirea îţi face bine, dar nu înseamnă că primeşti de la cei din jur prea multe sfaturi care să te ajute. Tot singur va trebui să te descurci, pentru că prietenii tăi chiar nu au soluţii la problemele tale şi privesc situaţia destul de egoist.

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel