Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Guvernul lansează o campanie de informare publică privind vaccinarea anti-COVID
WhatsApp
Guvernul va lansa joi o campanie de informare publică privind vaccinarea împotriva COVID-19, ceremonia urmând să aibă loc începând cu ora 12,00 la Palatul Victoria.
Certificatul european de vaccinare

"Joi vom lansa o campanie media pro-vaccinare. Avem aceste voci care sunt peste tot, anti-vaccinare, iar rolul meu este acela de a veni cu o campanie mai gălăgioasă, nu ştiu dacă pot să o fac la fel de creativă, nu mă pricep la aşa ceva, cei care sunt acolo văd că au resurse foarte mari şi sunt foarte mulţi, dar eu încerc să fiu mai gălăgios şi mai prezent", a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, marţi, la Radio Guerrilla.

De asemenea, este de aşteptat ca în şedinţa de Guvern, programată pentru joi după-amiază, Executivul să adopte măsurile de relaxare ce urmează a fi aplicate de la 1 iunie.

Rolul campaniei de vaccinare este de a scăpa de pandemie

 

"Am prezentat un calendar al relaxărilor - 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern - cred că şedinţa o să fie joi sau vineri - vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (...) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii", a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.

Premierul a reiterat că obiectivul campaniei de vaccinare este de a elimina pandemia de COVID-19. "Vedem că avem cifre foarte bune în ceea ce priveşte reducerea ratei de pozitivare", a precizat premierul. "Rolul campaniei de vaccinare este acela de a scăpa de pandemie. Acea campanie de vaccinare pe care am făcut-o în ultima perioadă a avut rezultate. Valul trei am văzut că a dispărut. (...) Avem aceste rezultate, nu avem niciun motiv să nu mergem cu această campanie de relaxare mai departe - 1 iunie, 1 iulie, 1 august", a adăugat Cîţu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel