Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Se cere ACTIVAREA Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene ÎMPOTRIVA României
WhatsApp
Gunther Krichbaum, președintele comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag-ul german  i-a trimis o scrisoare prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care critică guvernul pentru investigarea Laurei Codruța Kovesi de către secția pentru magistrați, anunță G4 media. Krichbaum îi cere lui Timmermans să declanșeze procedura pentru activarea Articolului 7 : ”ce alți pași viitori în direcția demontării statului de drept se mai așteaptă din partea Guvernului României până când Comisia va declanșa procedura pentru activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene?”

Gunther Krichbaum spune că prin acest dosar a fost încălcată ”o linie roșie”: ”inițierea anchetei judiciare este foarte clar motivată politic, pentru a torpila candidatura foarte promițătoare a Laurei Kövesi pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. Aceasta manevră îmi amintește de timpurile întunecate al dictaturii comuniste, pe care credeam că România le-a depășit de mult”.

Scrisoarea lui Gunther Krichbaum:

Declanșarea anchetei judiciare împotriva Laura Kövesi

Stimate domnule Prim Vicepreședinte,

Ieri a fost făcut public faptul că Laura Kövesi a fost citată de noua Secție pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, înființată în octombrie 2018. Înființarea acestei Secții a fost una dintre extrem de controversatele modificări ale sistemului judiciar românesc. Aceasta a fost criticată și de Comisia de la Veneția, datorită faptului că există, printre altele, temerea concretă că, odată cu această Secție, s-ar putea ancheta țințit reprezentanți ai Justiției cu scopul de a fi intimidați. Motivul acestei citații este tocmai plângerea depusă de un fost parlamentar, care s-a sustras urmăririi penale prin fuga în Serbia.

Îngrijorător este faptul că citația împotriva doamnei Kövesi a fost susținută în fața publicului tocmai de către procurorul-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Este vorba despre aceeași persoană pe care Ministrul Justiției Toader dorește să o impună, împotriva votului Consiliului Suprem al Magistraturii și împotriva îngrijorărilor exprimate de către Președintele Statului, ca succesoare a doamnei Kövesi la conducerea Direcției Naționale Anticorupție.

Pentru mine, inițierea anchetei judiciare este foarte clar motivată politic, pentru a torpila candidatura foarte promițătoare a Laurei Kövesi pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. Aceasta manevră îmi amintește de timpurile întunecate al dictaturii comuniste, pe care credeam că România le-a depășit de mult. De semnalat faptul că în presa românească apropiată puterii guvernamentale se speculează deja în legătură cu instituirea unei măsuri de interdicție de părăsire a României.

Cu acest nou atac asupra Justiției independente, pentru care Laura Kövesi în România reprezintă un simbol, a fost încălcată o linie roșie. În special acțiunile Ministrului Justiției din România, Tudorel Toader, sunt menite a submina în continuare independența Justiției, care a fost un criteriu decisiv la aderea României la Uniunea Europeană. Solicit Comisiei, prin prezenta, ca neîntârziat să folosească măsurile ce-i stau la dispoziție pentru a influența în mod pozitiv România.

Având în vedere regretabilele evoluții, îmi pun întrebarea: ce alți pași viitori în direcția demontării statului de drept se mai așteaptă din partea Guvernului României până când Comisia va declanșa procedura pentru activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene? România deține la ora actuală Președenția Consiliului Uniunii Europene. Din păcate, șansele oferite de deținerea acestei Președenții sunt complet compromise de actualele evoluții.

Salutări cordiale,
Gunther Krichbaum

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel