Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grevă în premieră în Marea Britanie: Personalul de curăţenie din transporturi se pregăteşte de proteste
WhatsApp
Personalul de curăţenie devine cel mai recent grup de lucrători din transporturi care va intra în grevă pentru a cere salarii mai mari în Marea Britanie, a anunţat sâmbătă sindicatul RMT din transporturile feroviare, maritime şi terestre britanice.

Mişcarea se adaugă la valul de acţiuni sindicale care afectează deja întreaga ţară. RMT a declarat că membrii săi, care lucrează ca agenţi de curăţenie în întreaga reţea de transport, au votat pentru organizarea primei lor greve naţionale.

RMT a precizat că peste 1.000 de agenţi de curăţenie subcontractaţi, care lucrează pentru companii precum Churchill, Atalian Servest şi Mitie, vor participa la grevă.

Grevă în premieră în Marea Britanie: Personalul de curăţenie din transporturi se pregăteşte de proteste

 

Conductorii care lucrează pentru 11 operatori de trenuri britanici au intrat sâmbătă în grevă, în cadrul unei dispute în curs de desfăşurare privind salariile, a declarat sindicatul Associated Society of Locomotive Engineers and Firemen (ASLEF).

RMT doreşte ca personalul de curăţenie să fie plătit cu 15 lire sterline (18,14 dolari) pe oră, cu indemnizaţie de boală, dreptul la concediu şi pensii mai bune.

Marea Britanie se confruntă cu o agitaţie industrială generalizată în perioada premergătoare sărbătorilor şi în ianuarie, în condiţiile în care muncitorii care se luptă cu o inflaţie de două cifre recurg la greve pentru a cere salarii şi condiţii de muncă mai bune.

Lucrătorii feroviari, asistenţii medicali, medicii şi profesorii, precum şi lucrătorii din serviciile de urgenţă, serviciile poştale şi de telecomunicaţii fie au intrat în grevă, fie plănuiesc acţiuni, potrivit Reuters, titrează Rador.

Vezi și:

Avioane blocate la sol, pe aeroportul din Berlin, după ce autorităţile aeronautice au suspendat traficul aerian

 

Militanţi ai mişcării ecologiste radicale ''Ultima Generaţie'' au pătruns joi pe platforma aeroportului Berlin Brandenburg, ceea ce a obligat autorităţile să suspende traficul aerian, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Gruparea ecologistă afirmă pe conturile sale de social-media că activiştii ei au pătruns pe pista aeroportului şi s-au plimbat acolo cu bicicletele, împiedicând astfel traficul aerian.

Însă responsabili ai aeroportului afirmă că, de fapt, protestatarii ecologişti au ajuns doar pe o cale de rulare şi nu au pătruns efectiv pe vreuna din cele două piste ale aeroportului, dar acestea au fost totuşi închise din motive de securitate.

Avioane blocate la sol, pe aeroportul din Berlin



Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că, între timp, activiştii au fost reţinuţi de poliţie, iar traficul va fi reluat de îndată ce zona va fi securizată.

Aceştia din urmă cer ieftinirea transportului public, introducerea unei limite de viteză pe autostrăzile germane, măsuri de descurajare a folosirii transportului aerian, mai ales a celui cu avioane private, în general măsuri de combatere a schimbărilor climatice.

Într-un comunicat postat pe social-media de mişcarea ecologistă, aceasta susţine că avionul nu este un mijloc de transport normal pentru oameni normali, şi semnalează că aproximativ 80% din populaţia lumii nu l-a folosit niciodată.

Alţi militanţi ecologişti au blocat în acelaşi timp o arteră din cartierul central berlinez Prenzlauer Berg, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel