Ministerul Finanțelor a anunțat că Grecia este interesată să dezvolte cooperarea economică bilaterală cu România în sectoare esențiale precum sănătatea, energia, transporturile, construcțiile, industria alimentară și agricultura.
Într-o întâlnire recentă la București, delegația Ambasadei Republicii Elene, condusă de ambasadoarea Evangelia Grammatika, a subliniat importanța consolidării relațiilor strategice dintre cele două state, având în vedere proiectele comune și interesele geopolitice similare.
Ambasadoarea a exprimat sprijinul Greciei pentru demersurile României de a deveni membră a Spațiului Schengen și a OCDE, punctând impactul pozitiv al acestor obiective asupra stabilității economice și atractivității pentru investiții străine. În același context, ministrul Marcel Boloș a evidențiat necesitatea unui cadru fiscal predictibil pentru a atrage investiții străine și pentru a implementa proiecte cheie în infrastructură, sănătate și educație.
"În vederea asigurării unei creşteri economice sustenabile, România are în vedere un cadru fiscal predictibil care să permită atragerea investitorilor străini şi proiecte vitale cu impact major în economie, precum infrastructura de transport, spitalicească şi de învăţământ", a precizat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, în comunicatul MF.
Cu 8678 de companii înregistrate în România, Grecia ocupă locul 7 după valoarea capitalului subscris în topul ţărilor investitoare din România, scrie Agerpres.
---------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News