Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează, se află sau călătoresc pe teritoriul Republicii Elene că, în ziua de 12 noiembrie 2015, Confederația Generală a Lucrătorilor Greci (GSEE) și Administrația Supremă a Funcționarilor Publici (ADEDY), cel mai mare sindicat al funcționarilor publici eleni, au anunțat organizarea unei greve naționale de 24 de ore.
La protest și-au anunțat participarea și reprezentanții transportatorilor de călători urbani și feroviari, precum și Administrația Federației Panelene Maritime (PNO). Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian şi personalului navigant nu s-au raliat protestului.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News