"Întâmplare din 2021 la care mi-ar plăcea ca măcar acum, după aproape 3 ani, să primesc niște explicații. La postarea video de aseară, în care îl acuzam pe dl Claudiu Năsui că împrăștie minciuni, au apărut comentarii pe care le anticipam deoarece cunosc simpatizanții acestui partid.
Desigur, mă refer doar la unii dintre ei, dar la o parte semnificativă și extrem de vizibilă în online. Dacă veți citi comentariile, veți observa că acești sectanți care sunt deosebit de agresivi în limbaj nu pot nici măcar să înțeleagă despre ce e vorba în text. E de ajuns pentru ei să înțeleagă că ai scris ceva în contradictoriu cu opinia lor și te vor face în toate felurile, vor aduce argumente pe lângă subiect și vor încheia spunându-ți că ești prost. De exemplu, aseară, nu i-a interesat absolut deloc minciuna răspândită de Năsui, dar au fost interesați de mine, de faptul că așa se întâmplă "când rămâne milițianul fără pulan", de faptul că mă leg de idolii lor. "Tu nu ești în măsură să vorbești!", "tu mai bine taci" ș.a. sunt câteva dintre comentariile lăsate pe pagină de oameni cu sigla USR Plus la poza de profil. Culmea, ei mari susținători ai libertății de exprimare de altfel. Apoi au urmat acuzațiile că sunt vândut sau că execut ordine pe unitate. Dacă vă amintiți, sunt exact genul de acuzații care ni se aduceau de către ceilalți, atunci când ieșeam în Piața Victoriei. (30 de lei de câine, 50 de lei de om) Culmea e că atunci li se păreau amuzante aceste lucruri și imposibil de luat în seamă, dar văd că dacă scrii ceva despre ei, brusc e posibil ca totuși să fi fost plătit pentru asta sau să execuți un ordin. De altfel și DNA trebuia "să vină să îi ia", dar doar pe ăilalți se pare, că dacă DNA "vine să vă ia" deja DNA e corupt și rău.I ar acum, am să povestesc despre momentul în care m-am lovit personal de competența acestui partid politic unde toți își fac treaba ca la carte și despre care, Doamne ferește, să zici ceva, că te linșează sectanții rapid. În luna ianuarie a anului 2021, am fost contactat de Ministerul Sănătății, condus la acea vreme de dl Vlad Voiculescu, pe care tare îl mai admiram.
Mi s-a propus să particip, alături de persoane publice, sportivi, vedete, medici, preoți etc la o campanie de promovare a vaccinării din România care era mult sub cota europeană. Urma să se facă un spot care să fie difuzat la TV în mod regulat.Mi s-a spus că mulți dintre cei contactați au refuzat, nedorind să se bage în așa ceva.Primul lucru pe care l-am întrebat a fost dacă e remunerată treaba asta și mi s-a spus că nu, că e pro bono. A fost primul lucru care m-a interesat, deoarece niciodată nu aș fi luat bani pentru așa ceva și nu aș fi participat dacă ar fi fost ceva plătit.Apoi, am zis că accept, gândindu-mă că ar fi un gest de lașitate să nu-mi asum public că sunt unul dintre cei care au ales să se vaccineze.Împreună cu alte persoane dintre cele enumerate mai sus, am mers la un studio din București pentru filmări.
După cum am spus, pe banii mei, motorina mea, cazarea mea și, mai ales, timpul meu. Iar la fel ca mine mulți alții. Cu mici întârzieri, de înțeles, am filmat ce aveam de filmat și așteptam cu emoții să văd spotul la tv și să văd cum voi gestiona valul de ură care urma în mod sigur să se abată asupra mea de la antivacciniști. Și a trecut o săptămână, o lună, două luni, trei luni. Și am întrebat și eu pe acolo dacă mai apare spotul ăla. Mi s-a spus că e în lucru. A mai trecut o lună, era tot în lucru. În lucru era după o altă lună. Și până la urmă a trecut un an și tot nu a mai apărut. Și s-a dus și Vlad Voiculescu și tot n-a mai apărut. Ce mi s-a părut însă impardonabil e că nu am primit măcar un telefon în care să mi se spună "Marian, știi, ne pare rău că ai bătut drumul până aici, că ai pierdut timp și bani, din păcate proiectul nostru a picat". Nu, nimic, nicio explicație. Iar în situația asta am fost mai mulți, nu numai eu. Acum stau și mă întreb, dacă băieții ăștia nu au fost în stare să facă un rahat de spot de două minute, de ce i-aș vedea capabili de ceva mai măreț? Iar pe dl Năsui, dar și pe dl Vlad Voiculescu, i-aș întreba ce părere au despre speța asta. Domnule Năsui, dacă un bugetar pe care îl urâți atât de tare v-ar cita de la București la Brașov degeaba, doar ca să își bată joc, ce părere v-ar lăsa? Și ca să răspund și unei postări a domnului Cristian Tudor Popescu de astăzi, în care descrie ce lucruri abominabile au putut face niște ființe simpatizante AUR.Diferența dintre agresivitatea acestor criminali și a simpatizanților USR este dată de nivelul de educație. Pentru că acel copil i-a deranjat, acele ființe au reacționat făcându-i bietului copil acele lucruri. Când scrii ceva ce deranjează simpatizanții USR, vei simți pe propria piele agresivitatea în limbaj și prostia nemărginită în sute/mii de comentarii lăsate cu multă ură ție, dar și familiei tale, de acești sectanți care probabil că ți-ar lega gura cu bandă adezivă, te-ar lega, te-ar bate și ți-ar da foc, dacă nivelul educației lor nu i-ar face să conștientizeze că se vor duce la pușcărie dacă vor face asta. Eu cel puțin așa am simțit de fiecare dată când am scris ceva de rău de USR. Iar asta s-a întâmplat foarte rar, mult mai rar decât am scris de AUR, PSD și PNL," a scris Godină pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News