La intrarea în municipiul Giurgiu, circulaţia este dirijată de poliţiştii rutieri. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare la controlul de frontieră pentru TIR-urile care ies din ţară este de 60 de minute.
"Pe parcursul acestei zile a fost înregistrat un număr mare de camioane la frontieră. În ultimele zece ore, aproximativ şase sute de automarfare s-au prezentat în PTF Giurgiu-Ruse, pentru a trece în Bulgaria, faţă de aproximativ trei sute de automarfare care ieşeau din ţară în aceeaşi perioadă de timp într-o zi obişnuită", a declarat astăzi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Alina Cocoru.
La numărul mare de automarfare care s-au prezentat la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se adaugă şi faptul că vecinii bulgari efectuează asfaltări pe partea bulgară a podului Prieteniei.
În aceste condiţii, camioanele care se prezintă la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse au de aşteptat aproximativ 60 de minute, iar cele care intră în România aşteaptă la controlul de frontieră aproximativ 40 de minute.
Pentru autoturisme timpul de aşteptare este de aproximativ 20 de minute atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News