Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gheorghiță spune că vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor ar putea începe din septembrie
WhatsApp
În al treilea trimestru al anului, Agenția Europeană a Medicamentului ar putea acorda autorizație pentru vaccinarea împotriva coronavirusului a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, a declarat, joi, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Ghoerghiță. 
copii_masca

Premierul Israelului, Beniamin Netaniahu, i-a anunțat pe israelieni că la sfârșitul anului copiii cu vârste între 12 și 16 ani vor fi vaccinați.

În România ar putea exista această posibilitate în al treilea trimestru al anului, dacă Agenția Europeană a Medicamentului va acorda autorizație, a declarat, la Digi 24, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

"Va fi, cu siguranță, disponibilă această posibilitate în momentul în care Agenția Europeană a Medicamentului va acorda această indicație de utilizare la grupa de vârstă 12 – 15 ani. Compania Pfizer a depus deja documentația la FDA. Probabil că în scurt timp va depune și la Agenția Europeană a Medicamentului. În general, timpul până la acordarea autorizației este în jur de 2 luni, ceea ce înseamnă că din al treilea trimestru al acestui an, probabil sfârșit de august – septembrie avem deja acordată această autorizație și putem să demarăm și această etapă”, a spus dr. Gheorghiță, potrivit Mediafax.

În prezent, în România pot fi vaccinate doar persoanele peste 16 ani, cu vaccin produs de Pfizer / BioNTech, iar cele care nu au împlinit vârsta majoratului trebuie să fie însoțite la centrul de vaccinare de un adult.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel