Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, testat pozitiv pentru coronavirus
WhatsApp
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Acesta a fost internat la Spitalul Județean Suceava și a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu are niciun fel de simptome.

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava a fost diagnosticat, marți, pozitiv cu COVID-19. Acesta se afla în autoizolare după ce în ultimele zile a participat la mai multe ședințe și acțiuni.

„Nu mă simt rău deloc, chiar nu am niciun fel de simptome. M-am testat duminică seara, pentru că noi am avut comandamente, acțiuni și am fost destul de implicați în perioada asta, sigur, respectând izolarea", a declarat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Flutur.

Flutur a fost internat marți seară la Spitalul Județean Suceava și susține că are încredere în medicii din acest spital.

„Am încredere în medicii și întregul personal de aici. Mă leagă de acest spital multe lucruri bune, investiții importante făcute an de an. Un un gând aparte de prețuire și respect către medicii și asistentele – întregul personal de la Spitalul Judetean de Urgențe Suceava, pentru eforturile extraordinare pe care le fac în aceste zile dificile", a spus Flutur.

El a transmis sucevenilor rugămintea de a respecta măsurile adoptate de autorități, pentru a scăpa cât mai repede de virus.

„De felul meu sunt un om care mă implic, am făcut-o și în aceste săptămâni de foc, o voi face și în continuare. Acum sunt și eu printre cei afectați de coronavirus, dar sunt optimist că voi depăși repede și cu bine acest episod. În aceste zile, așa, de pe patul de spital, o să mă preocup pentru ca la Spitalul Județean de Urgențe din Suceava să ajungă cât mai repede echipamentul pentru testarea la coronavirus. Astăzi mă încearcă un sentiment de adâncă tristețe că foarte mulți suceveni, din care, din păcate, și un număr mare de cadre medicale, sunt afectați de coronavirus. Sunt alături de ei și le urez tuturor însănătoșire grabnică. Către toți compatrioții mă adresez cu rugămintea de a respecta cu toată strictețea măsurile adoptate de autorități, pentru a scăpa cât mai repede de virusul ucigaș", a mai declarat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel