Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gest necugetat. Un soldat român şi-a pus capăt zilelor. A trecut toate testele psihologige
WhatsApp
Un soldat al unităţii militare din Someşeni a recurs la un gest necugetat. Bărbatul a fost găsit spânzurat în această dimineaţă. Se pare că acesta era apt psihologic, potrivit ultimelor evaluări şi a obţinut calificativul ''foarte bine'' în ultimii şapte ani.
sursa foto: Facebook

"Caporalul Felician Codruţ Şuteu a fost găsit spânzurat într-una dintre încăperile din cadrul cazărmii. S-a apelat serviciul 112 şi la echipajul medical din cadrul unităţii, care au încercat manevre de resuscitare, după care s-a declarat decesul militarului. În ultimii şapte ani, acesta a primit calificativul 'foarte bine', nu ştim ce l-a determinat să recurgă la acest gest tragic. Militarul decedat era operator de tehnică de comunicaţii, centralist", a declarat, luni, presei, ofiţerul de relaţii publice din cadrul unităţii militare, Andreea Oniţa.

Surse militare au declarat, pentru Agerpres, că militarul în cauză a fost declarat apt psihologic la ultima testare, din septembrie 2019, că nu era căsătorit şi că nu a lăsat vreun bilet de adio.

El era angajat în cadrul armatei din 2003 şi avea 42 de ani.

Un soldat de la o unitate militară din Someşeni a fost găsit, luni, mort prin spânzurare în cazarma unităţii.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că procurorii militari au deschis un dosar în cauză şi că deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs decesul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel