Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania suspendă vaccinarea cu AstraZeneca
WhatsApp
Germania suspendă utilizarea vaccinului anti-Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca, spune Ministerul Sănătății, conform DPA.
vaccin_astra_zeneca

Suspendarea vine după ce Agenţia Medicamentului a anunţat că trebuie să investigheze cazuri de tromboză.

Ministrul Sănătăţii din Germania a spus că Agenţia Europeană a Medicamentului va decide dacă şi cum noile informaţii vor afecta autorizarea acestui vaccin în UE.

Ministerul Sănătăţii a declarat că decizia a fost luată ca „măsură de precauţie” şi la sfatul autorităţii naţionale de reglementare a vaccinurilor din Germania, Institutul Paul Ehrlich, care a solicitat investigarea în continuare a cazurilor.

Decizia vine la doar câteva zile după ce ministrul Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, critica suspendarea vaccinării cu AstraZeneca în unele ţări.

„Regret că unele ţări din Uniunea Europeană au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Din ceea ce ştim până acum, beneficiul este mult mai mare decât riscul", spunea Spahn.

Germania a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru persoanele de peste 65 de ani pe 4 martie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel