Autoritățile germane au cerut ajutor în încercarea de a face față supraaglomerării din spitale, în contextul în care numărul cazurilor a explodat la nivel național. Situația este dramatică în Germania, iar Italia și Franța s-au ofert să primească bolnavi în caz de necesitate.
În aceste condiții, aviaţia militară germană a transportat vineri şase pacienţi aflaţi la terapie intensivă în urma contaminării cu COVID-19, relatează AFP, scrie Agerpres. Astfel, un Airbus A310 al "Luftwaffe" a decolat după-amiază de pe aeroportul din Memmingen, situat în Bavaria, unul din focarele de coronavirus, spre unităţi unităţi de terapie intensivă din Renania de Nord-Westfalia, potrivit guvernului.
Transferurile de pacienţi între landuri germane vecine au început să fie din ce în ce mai frecvente, fiind deja realizate de mai multe zile pentru a decongestiona unităţile spitaliceşti pline cu noi pacienţi contaminaţi bolnavi de COVID-19.
Cu toate acestea, este pentru prima oară când aviaţia militară intervine pentru a contribui la acest tip de operaţiune în țară.
În luna noiembrie, doi pacienţi au fost transferaţi la un spital din nordul Italiei, însă aceste cazuri de transferuri în străinătate sunt rare. De asemenea, autorităţile regiunii italiene Lombardia, la fel ca şi cele din regiunea Grand Est în Franţa, au propus țării să primească bolnavi în caz de necesitate.
În acest context, Germania a introdus noi măsuri antiepidemice, într-o încercare de a frâna înmulţirea necontrolată a cazurilor de COVID-19.
Astfel, potrivit noilor măsuri, certificatul verde va deveni obligatoriu la locul de muncă şi pentru folosirea mijloacelor de transport, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres. Aceasta înseamnă că persoanele nevaccinate şi cele netrecute prin boală vor trebui să prezinte un test de COVID-19 negativ efectuat cu cel mult 24 de ore înainte pentru a avea acces la locul de muncă, pentru a călători cu trenul şi avionul, precum şi pentru accesul în metroul şi autobuzele urbane.
De asemenea, faţă de măsurile stabilite la nivel federal, landurile germane au luat şi alte decizii. De exemplu, guvernul regional al oraşului-stat Berlin, capitală a Germaniei, a înăsprit restricţiile aplicate nevaccinaţilor pentru accesul în spaţiile publice, în timp ce alte regiuni germane au luat măsuri de limitare a contactelor persoanelor care nu sunt imunizate.
Noile restricţii vin în contextul în care multe spitale din Berlin sunt copleşite de internări şi au fost nevoite să anuleze intervenţiile chirurgicale care nu sunt urgente. De asemenea, Germania a înregistrat în ultimele zile cifre ale infectărilor fără egal de la începutul pandemiei, depăşind săptămâna trecută pragul zilnic de 65.000 de cazuri de COVID-19, în timp ce rata sa de vaccinare, de 68%, este printre cele mai reduse din Europa de Vest, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News